„Campania #Girl 2 Leader…în Parlamentul României! Am avut bucuria să le întâlnesc pe Ioana din Drăgășani și Sara din Pitești, să avem discuții aplicate și să rămânem prietene. Am observat la ele maturitate și curiozitate despre ceea ce înseamnă politica. Am mai văzut și interes și dorință de implicare. Am fost încântată de o astfel de întâlnire și îmi doresc ca această campanie să aibă un viitor. Un cuvânt de mulțumire pentru Oana Bîzgan, cea care a făcut posibilă această minunată întâlnire”, a subliniat parlamentarul vâlcean.

La prima ediție din România au participat peste 30 de fete între 14 și 17 ani
Pe 11 octombrie, de Ziua Internațională a Fetei s-a desfășurat campania #Girl2Leader, la care au participat peste 1.500 de adolescente din toată lumea – Irlanda, Malta, Marea Britanie, cât și Canada, Statele Unite ale Americii, Bolivia, Malaezia sau Kenya. România se alătură în premieră acestei campanii, la inițiativa deputatei independente Oana Bîzgan. Campania #Girl2Leader a fost lansată de Women Political Leaders Global Forum (WPL) pentru încurajarea adolescentelor să urmărească o carieră și o poziție de decizie în domenii variate. La prima ediție din țara noastră au luat parte peste 30 de fete între 14 și 17 ani. În cele patru zile de evenimente desfășurate la Parlamentul României, la Palatul Cotroceni și la sediul Băncii Mondiale din București, adolescentele au luat contact cu femei din politică, diplomație, mediul de afaceri și ONG și au fost încurajate să devină lideri, la rândul lor. Cele 31 de participante selectate din peste 90 de fete înscrise inițial au beneficiat de o experiență de tip „job-shadowing” alături de 31 de deputate și senatoare din toate partidele, pe care le-au însoțit timp de o zi în activitatea lor din Parlamentul României.