Călător între real şi ireal pe aripile poeziei

0

Ştiinţa şi realitatea ne-au învăţat un principiu imuabil: interdependenţa fenomenelor, că nu există efect fără cauză sau din nimic – nimic răsare!
Dar iată că se găseşte un poet capabil să răstoarne Regula universală: Virgil Dumitrescu. Din ceva care nu există inventă o poezie – “Dar tu nici măcar nu exişti” –, în care caută perfecţiunea femeii visate, a femeii dorite, pentru a trece alăturaţi prin viaţă. Îi face portretul: muza este atât de frumoasă, atât de imaterială, încât Luna şi stelele răsar pentru dânsa, iar zeii poftesc la farnecul pământenei. Dar aşa o fiinţă divină nu există (laitmotivul celor trei strofe). Interesantă idee care răstoarnă Regula. De altfel, se ştie, toate ideile au cauze ascunse în mentalul universal. Cu voie sau fără voie, amicul meu ridică o problemă filosofică, aceea care separă lumea în două: o parte materială şi altă parte ideatică (idealistă, paralelă). Nu mai lungesc introspecţia celor trei corpusuri a şase versuri, textul având atâtea surse de a glosa! Subliniez doar capacitatea poetului de a exclude banalul şi de a ne purta prin sferele înalte ale gândirii omeneşti.
Aceeaşi stilistică de profundă meditaţie o foloseşte poetul Virgil Dumitrescu şi în poezia “A fugit frumoasa dis-de-dimineaţă”, o splendoare imaterial conturată ce-i frecventează somnul, o prezenţă cum numai în vis poate atinge superlative. Odată zorii veniţi, el constată, reînsingurat: “a fugit frumoasa fără să mai spună (…) şi-am ieşit/ afară ca un cuc sihastru, care cântă/ lumii/ numai de albastru”; întărindu-i convingerea că femei-îngeri nu există decât în lumea abstractă a creaţiei şi ideilor.
Cred că nu greşesc dacă afirm că prietenul meu, poetul, este un virtuoz cerebral ce deconspiră exigenţe în materie de frumuseţe imagistică la care numai privilegiaţii au acces. (Constantin Huşanu)

Dar tu nici măcar nu exişti

Am închinat nopţi şi-am crucificat zile
pe rugul ochilor tăi enigmatici
şi trişti
în care am turnat şi din
tristeţile mele,
dar tu nici măcar nu exişti

Luna şi stelele răsar pentru tine,
astrele toate se rotesc după cum tu
le mişti,
eşti cea mai frumoasă
şi zeii se bucură,
dar tu nici măcar nu exişti

Ia-mă de mână şi hai să zburăm
peste crânguri de lume
şi peste mirişti,
într-o mare de visuri
să-notăm împreună,
dar tu nici măcar nu exişti.

A fugit frumoasa dis-de-dimineaţă

A fugit frumoasa dis-de-dimineaţă, când, trezit
din vise,
mă spălam pe faţă şi-am ieşit
afară ca un cuc sihastru, care cântă
lumii
numai de albastru

A fugit cum fuge ploaia pe picioare, după ce
venise
într-o zi cu soare; încă noaptea toată,
pe un pat de sânger, ba eram
doi oameni,
ba eram doi îngeri

A fugit frumoasa fără să mai spună, mă spălam
pe faţă
cum de ziua bună şi-am ieşit afară ca
un cuc sihastru care cântă
lumii
numai de albastru

Fără pietre scumpe, fără tiv la rochii, m-atrăgea
cu vraja,
mă ducea cu ochii; goală ca o noapte,
singura din viaţă, a fugit
frumoasa
dis-de-dimineaţă.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ