Care ar fi priorităţile legislative în noua sesiune?
Cel mai important demers legislativ este adoptarea noii legi a pensiilor, aflată în proces de consultare publică, act normativ care va fi dezbătut şi cu siguranţă adoptat cât mai curând. Noua lege a pensiilor va schimba fundamental viaţa părinţilor şi a bunicilor noştri, prin corectarea unor inechităţi existente în trecut, precum şi implementarea corectă a principiului muncă egală – pensie egală. Legea se va aplica etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare. Valoarea punctului de pensie se va actualiza la 1.265 de lei în 2019, 1.775 de lei în 2020, 1.875 de lei în 2021, iar din anul 2022 valoarea punctului de referinţă se va indexa, anual, cu procentul inflaţiei. Nicio pensie în plată nu va scădea, respectiv dacă în urma recalculărilor va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine pensia primită iniţial. Noutăţile reprezentative ale noii legi a pensiilor sunt introducerea masterului şi a doctoratului ca perioade contributive, asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultăţii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creşterea copilului, şomajului indemnizat, deportării, prizonieratului şi detenţiei politice, prevăzute de legislaţia în vigoare. Actul normativ mai prevede menţinerea celor patru categorii de pensii de până acum, respectiv de limită de vârstă, anticipată, de invaliditate şi de urmaş, cu anumite modificări de structură. Este momentul ca pensionarii să beneficieze cu adevărat de recompensa corectă după o viaţă de muncă, iar noua lege a pensiilor va fi în măsură să le redea demnitatea.

Ce alte legi sunt în vizorul Parlamentului?

Ne mai propunem, de asemenea, modificarea Legii adopţiilor, prin introducerea unor măsuri care să susţină şi să stimuleze adopţia copiilor, dar şi acordarea de noi stimulente financiare familiilor care doresc să adopte copii, şi uşurarea întregului proces de adopţie. Viitoarea lege a adopţiei va avea ca efect imediat scăderea numărului copiilor instituţionalizaţi, care vor avea parte de o viaţă mult mai bună după integrarea în noile familii. Alte proiecte legislative ce vor fi dezbătute în această sesiune de Parlament vor fi Legea vânzării terenurilor agricole, legea turismului, legea lobby-ului, legea minelor şi legea apelor. De asemenea, PSD şi-a propus schimbarea legislaţiei privind securitatea naţională, care va fi actualizată în raport cu realitatea şi ultimele directive europene, deoarece avem nevoie de o nouă strategie naţională de securitate adaptată prezentului.

Sunteţi preşedintele TSD Dolj, pentru tineret ce legi pregătiţi?

În ceea ce priveşte tinerii, ne vom concentra atenţia atât în plan legislativ, cât şi administrativ, asupra adoptării unor măsuri concrete care să-i determine să rămână să muncească în ţară şi să contribuie astfel la crearea unui viitor pozitiv viitoarelor generaţii. După actele normative privind internshipul, ucenicia şi creditele cu dobândă 0, în sesiunea de toamnă vom promova Legea descentralizării în domeniul tineretului şi sportului, prin transferarea acestor competenţe în sarcina administraţiilor publice locale. În acest sens, direcţiile judeţene pentru tineret şi sport, casele de cultură ale studenţilor şi cluburile sportive vor fi subordonate autorităţilor locale, ajutând astfel la modernizarea acestora prin investiţii substanţiale, pentru ca elevii şi tinerii să poată participa la acţiuni şi evenimente care să le fie folositoare cu adevărat. În concluzie, vom continua dezbaterile şi adoptarea proiectelor legislative benefice, astfel încât să contribuim la dezvoltarea şi modernizarea României şi să oferim românilor o creştere concludentă a calităţii vieţii!