La Vâlcea, împreună cu conducerea centrală a partidului, liberalii olteni au semnat „Angajamentul Partidului Naţional Liberal pentru dezvoltarea Regiunii Oltenia”
Ştefan Stoica: „Ne asumăm un program regional de investiţii!“

Deşi mai greu decât oricând, iată că liberalii s-au pus în mişcare. Scuturând-şi, parcă nervoşi că cineva ar putea băga de seamă gestul, mâneca hainei de păcatul unei alianţe numite USL, la nivelul întregii Românii, PNL-ul a demarat o amplă acţiune de identificare a priorităţilor de dezvoltare în regiunile istorice ale ţării şi de asumare a prioritizării finanţării acestora de către un viitor guvern de stânga. Oltenia a fost prima regiune asupra căreia s-au oprit liberalii, într-o reuniune eveniment desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute în municipiul Râmnicu Vâlcea.

0

„A fost una dintre cele mai importante întâlniri din acest an pentru că, împreună, organizaţiile judeţene ale partidului şi conducerea centrală, ne-am asumat un program regional de dezvoltare fără precedent pentru Oltenia. Acest document semnat de noi la Vâlcea este foarte important pentru că întăreşte preocuparea PNL pentru viaţa locuitorilor Olteniei, Regiunea Sud-Vest a României fiind pe penultimul loc din UE la gradul de sărăcie. Din această perspectivă, PNL consideră prioritare anumite investiţii, investiţii demarate de fapt de PNL în trecut, care au fost prinse în tot ceea ce înseamnă documente asumate de România în atragerea de fonduri europene. Din păcate, actuala guvernare fie tergiversează aceste investiţii, fie le ignoră complet, şi în felul acesta se ajunge să se piardă fonduri europene importante în contextul socio-economic actual“, a subliniat preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la sediul filialei din Craiova.

Infrastructura rutieră şi feroviară a Olteniei, prioritare în viziunea liberală
Printre altele, în documentul ratificat de către liberali, la loc de frunte stă dezvoltarea infrastructurii rutiere, punct pe care dreapta olteană promite să o susţină. „Considerăm că realizarea unei infrastructuri moderne de transport care să ofere un grad de conectivitate mai mare acestei regiuni reprezintă şansa unei dezvoltări durabile sănătoase şi principalul vector al creşterii atractivităţii competiţionale a regiunii în vederea atragerii de investiţii. În momentul de faţă, atât în ceea ce priveşte componenţa proiectelor din Masterplanul de Transport al României, cât şi prevederile Strategiei de Dezvoltare teritorială a României – România Policentrică 2035, regiunea Oltenia reprezintă o regiune de interes, cu o serie de proiecte de infrastructură de transport propuse pentru următorii 14 ani. Prin urmare, pentru dezvoltarea întregii regiuni Oltenia, este obligatorie respectarea termenelor şi proiectelor asumate în cele două documente programatice. Toate proiectele Olteniei din Masterplanul de Transport al României până în anul 2030 însumează investiţii de peste 10 miliarde de euro, iar finalizarea lor reprezintă conectarea, din toate punctele de vedere, a regiunii Oltenia cu restul ţării şi al Europei“, se menţionează în „Angajamentul Partidului Naţional Liberal pentru dezvoltarea Regiunii Oltenia“.
Prezent atât la întâlnirea de la Vâlcea, cât şi la conferinţa de presă de duminică, senatorul Mario Ovidiu Oprea, preşedintele PNL Craiova, a individualizat una dintre consecinţele subfinanţării sectorului transporturi în regiunea Oltenia. „O să exemplific cu acel accident feroviar care s-a petrecut în data de 12 august, când un tren marfar încărcat cu combustibil biodiesel a deraiat în zona Malu Mare – Banu Mărăcine. În urma acestui accident, au rezultat pagube foarte mari. Alături de cauza umană, din punctul nostru de vedere, mai există şi alte cauze, pentru că, evident, administratorii de infrastructură aveau obligaţia de a asigura zona viaductului Cârcea. S-a realizat o supraveghere totalmente superficială a acelui tronson. De fapt, au mai avut loc şi alte accidente pe raza Regionalei Craiova, dar acestea nu au fost analizate şi nu s-au tras concluziile necesare prevenirii altor accidente feroviare. Prin închiderea circulaţiei, au existat şi consecinţe multiple…”, a menţionat liderul liberal.
La rândul său, deputatul Ionuţ Stroe a mers cu exemplificările mai departe, constatând ceea ce toţi şoferii doljeni sesizează când au un drum spre Bucureşti: lipsa acelei autostrăzi promise de către administraţia pesedistă: „De doi ani port o corespondenţă continuă cu onorabilul Minister al Transporturilor şi deja cu al treilea ministru, dar, din păcate, după cum bine se vede, lucrurile stagnează. Ceea ce este foarte grav şi pentru noi, dar mai ales pentru regiunea noastră, care aşteaptă cu mare interes această punte de legătură cu Bucureştiul. Şi încep cu concluzia, din punctul meu de vedere, că PSD nu îşi doreşte realizarea acestui drum sau nu îşi doreşte realizarea acestui drum pe perioada guvernării lor, folosind toate tehnicile instituţionale de a trage de timp pentru a nu folosi banii, proiectul fiind blocat în instanţă şi toate cele patru tronsoane de asemenea sunt blocate. Celor de la PSD le convine acest lucru pentru că banii destinaţi acestei lucrări sunt direcţionaţi în altă parte. Singura investiţie din România care beneficiază de zero fonduri alocate. S-au schimbat caietele de sarcini, evaluările s-au amânat la unele tronsoane de trei ori, la altele de cinci ori… În momentul de faţă, după ce toate procedurile au fost contestate de constructori, cele patru tronsoane sunt blocate!“

Liberalii promit urgentarea investiţiei în Spitalul Regional de Urgenţă
Dincolo de problema infrastructurii, în documentul asumat liberalii identifică şi alte sectoare prioritare pentru investiţii. Educaţia şi sănătatea au avut un capitol separat în document, liberalii angajându-se să susţină fără condiţii demararea construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă Craiova. „Spitalul Regional de Urgenţă de la Craiova este un vechi proiect liberal demarat de ministrul Nicolaescu. Din păcate, indiferenţa autorităţilor centrale şi locale îl pun în prezent în pericol. S-a tergiversat nepermis de mult cu identificarea locaţiei şi cu procedurile specifice unei astfel de investiţii, motiv pentru care dintre toate proiectele, cel de la Craiova este în stadiul cel mai incipient. Atunci când vom ajunge la guvernare, asigur toţi oltenii că, în domeniul sănătăţii, construcţia Spitalului Regional de Urgenţă de la Craiova va fi o prioritate absolută pentru noi“, a concluzionat Ştefan Stoica.