Deputatul PSD de Vâlcea, Eugen Neaţă, a participat la festivitatea de deschidere a noului an şolar în Popeşti, comuna sa natală. Acesta a fost un bun prilej pentru a rememora primii ani de şcoală, dar şi pentru a le adresa un mesaj elevilor, iar cadrelor didactice, mulţumirile sale: „Deschiderea noului an şcolar este un prilej de bucurie şi emoţie pentru elevi, părinţi, dascăli şi pentru noi, cei care ne aducem aminte cu nostalgie de momentele în care aşteptam cu nerăbdare începerea şcolii.
Cu mari emoţii am participat în comuna Popeşti la deschiderea anului şcolar.
Dragi elevi, pentru a putea să vă îndepliniţi visele şi ţintele propuse trebuie să vă respectaţi profesorii, să învăţaţi, să întrebaţi atunci când nu ştiţi şi, cel mai important, să fiţi buni şi înţelegători cu cei din jurul vostru.
Dascălilor le urez succes în pregătirea generaţiei de mâine.
Le mulţumesc celor care mi-au fost profesori pentru că m-au educat, m-au învăţat să fiu om bun şi m-au îndrumat în viaţă!
Doresc tuturor succes în noul an şcolar şi multe realizări!”