Deputatul liberal craiovean participă la Washington la o întâlnire ce a avut ca temă starea relațiilor SUA-Europa
Stroe, invitat de republicanii americani să discute despre viitorul relaţiilor transatlantice

Deputatul PNL Ionuț Stroe se află în vizită la Washington în perioada 6-7 septembrie 2018. Invitația a fost lansată de către Institutulul Republican Internațional (IRI), fundația politică afiliată Partidului Republican din Statele Unite ale Americii. „Lead 21“ este proiectul cel mai important al fundaţiei republicane, în cadrul său fiind selectați cei mai promițători tineri lideri politici din Europa pentru a deveni vârfurile de lance ale luptei pentru democrație și promotori ai bunelor relații între SUA și Uniunea Europeană.

0

Ionuţ Stroe este unul dintre cei doi parlamentari români aleşi de către republicanii americani pentru a face parte din acest proiect.
Conform declaraţiilor parlamentarului craiovean, contactat de către redactorul www.indiscret.ro, întâlnirile de la Washington au vizat două mari teme: evoluția politică din Statele Unite și viitorul democrației, în prima parte a întâlnirii, şi starea relațiilor transatlantice. La discuțiile purtate în clădirea Congresului American au luat parte experți de la National Endowment for Democracy, profesori de politologie, precum celebrul Francis Fukuyama, dar și profesioniști ai campaniilor electorale de peste Ocean.
Liberalul susţine că interlocutorii americani s-au declarat „preocupați“ de creșterea atitudinilor antidemocratice în Europa Centrală și de Est și, în special, de atacurile la adresa Justiției, dar și-au arătat satisfacția pentru nivelul foarte bun al relațiilor militare dintre țara noastră și Statele Unite. Deputatul Stroe a concluzionat: „Discuțiile din capitala SUA au pus degetul pe rană într-o problemă care mă preocupă și pe mine – felul cum manipularea și campaniile de știri false pot perverti întreg procesul politic, chiar și în societăți cu lungă tradiție democratică. Lupta pentru democrație poate părea o chestiune naivă, dar nu e în nici un caz așa: istoria tragică a Europei în secolul XX ar trebui să ne dea cea mai puternică motivație să luptăm pentru ce am dobândit!”.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ