Spectacolul a debutat trupa „Angel Voices” coordonată de soprana Camelia Clavac şi cu corul „Cantus” din Râmnicu Vâlcea, câştigător al fazei zonale a Olimpiadei Naţionale Corale 2018. Au urmat formaţiile de cântec şi dans „Busuioc” şi „Cucorenii” ale Centrului Raional de Copii „Universul” din Cahul – Republica Moldova. Într-o regie emoționantă, copiii au desfășurat pe scenă drapelul tricolor, au cântat și dansat autentic românește. Cea mai mică membră a anamblului este Laura care abia a împlinit șase ani. S-a născut la Paris, într-o familie care iubește și respectă folclorul românesc. Fratele ei, Robert, cântă la clarnet, și adesea, ei doi urcă pe scenă alături.
Ansamblul de copii „Perla” al Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Cernăuţi – Ucraina, cooronat de profesorul Iurie Levcic a adus pe senă cele mai îndrăgite melodii moldovenești, interpretate într-o română fără cusur. Laureat al mai multor premii internaționale, ansamblul ”Perla” face adesea turnee în România, iar îndrumătorii copiilor se străduie ca fiecare dintre ei să viziteze, să cunoască și să îndrăgească patria mamă.
Spectacolul ”Imnul Naţional – cântecul sub care s-a făcut Unirea” a fost susținut financiar de Ministerul Culturii.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ