„Scrisoare deschisă către parlamentari. Stimaţi Deputaţi şi Senatori,
Având în vedere lipsa de respect pe care o manifestă o bună parte dintre autorităţile statului faţă de cel mai important simbol naţional, DRAPELUL ROMÂNIEI, Biroul Executiv al Partidului Socialist Român, considerând că se simte nevoia responsabilizării celor care deţin o demnitate publică, faţă de simbolurile naţionale şi faţă de români, formulează următorul proiect de lege, dar, cum nu are dreptul la iniţiativă legislativă, îl înaintează tuturor parlamentarilor cu speranţa că cel puţin un deputat sau un senator, ca să nu spunem toţi, aşa cum ar merita un asemenea proiect, să şi-l însuşească şi să-l promoveze în parlament. În caz contrar, vom fi obligaţi să declanşăm acţiunea de strângere a semnăturilor necesare pentru promovarea acestui proiect de lege prin iniţiativă legislativă cetăţenească.
Proiect
LEGE
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 75 din 16/07/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice
Articol unic. Articolul 20 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, modificată şi completată, se modifică, prin completare, şi va avea următorul conţinut:
Art. 20. Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora.
a) Pentru nearborarea DRAPELULUI ROMÂNIEI, conform prevederilor articolelor 2 şi 3 sau arborarea DRAPELULUI ROMÂNIEI într-o stare evidentă de degradare, decolorat sau franjurat, se sancţionează conducătorul unităţii, instituţiei sau autorităţii publice cu amendă, de la 5.000 lei la 10.000 lei.
b) Pentru arborarea DRAPELULUI ROMÂNIEI într-o stare avansată de degradare, rupt sau sfâşiat, se sancţionează conducătorul unităţii, instituţiei sau autorităţii publice cu amendă, de la 10.000 lei la 30.000 lei şi demiterea din funcţie.
c) Arborarea DRAPELULUI ROMÂNIEI cu gaură se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi demiterea conducătorului unităţii, instituţiei sau autorităţii publice din funcţie, sau cu amendă, de la 50.000 lei la 100.000 lei.
d) Participarea unui reprezentant al unei autorităţi centrale a statului la manifestări unde sunt drapele ale României cu gaură atrage decăderea imediată din funcţie, indiferent de rangul ei, director, primar, preşedinte al unei autorităţi, ministru, prim-ministru, Preşedinte Camera Deputaţilor, Preşedinte Senat sau Preşedinte al României”, se arată în propunerea Partidului Socialist Român.