Leul, dolarul şi dobânzile au crescut în iunie

Moneda naţională a avut o evoluţie mai agitată în perioada analizată, dar s-a menţinut în apropierea pragurilor de rezistenţă de la 4,66 – 4,67 lei/euro, care s-au conturat încă de la începutul anului.

0

Comparativ cu sfârşitul lunii trecute euro s-a apreciat aproape cu 0,3%, dolarul cu peste 0,75% iar francul elveţian a stagnat.
Creşterea inflaţiei din ultimele luni a avut darul de a majora nivelul dobânzilor, chiar dacă rata cheie a BNR se plasează la 2,50% comparativ cu un salt al preţurilor la peste 5%.
Indicele ROBOR la trei luni, care afectează direct nivelul ratelor la creditele de nevoi personale, a crescut la 3,24%, nivel care se mai înregistra în martie 2014, iar cel la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, urcat la 3,29%, maxim al ultimilor mai mult de patru ani. Noi maxime ai ultimilor patru ani au atins şi indicii la nouă şi 12 luni, de 3,31%, respectiv de 3,34%.
Guvernatorul Mugur Isărescu a afirmat recent că, „dacă ţineam dobânzile mai sus pe piaţa monetară, se aprecia leul, intrau capitaluri speculative, intram în altă belea. Se deteriora mai mult contul curent”.
Cursul euro a scăzut la 4,6537 lei, la debutul intervalului, pentru a-l încheia la 4,6610 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,657 – 4,667, cu închiderea la 4,663 lei.
Principala problemă pentru leu o reprezintă climatul politic local, unde PSD depune toate eforturile pentru modificarea legilor Justiţiei. Totul ar putea culmina cu suspendarea preşedintelui Iohannis, situaţie care ar putea împinge euro rapid la noi maxime istorice.
Pe de altă parte, guvernatorul BNR observa că „în contextul a doi ani de stimulenţi fiscali, 2016 şi 2017, dezechilibrele externe s-au accentuat, dar încă nu s-au depăşit limitele de prudenţă (…) Deficitul de cont curent este sub pragul de 4%, deci sub pragul de prudenţă, dar trendul de creştere din ultima perioadă este prea puternic pentru a nu fi semnalat”.
Cursul dolarului american s-a mişcat în culoarul 3,9981 – 4,0267 lei, cel de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,0043 lei, când cotaţiile au fluctuat între 3,991 şi 4,012 lei.
Moneda elveţiană s-a tranzacţionat în culoarul 1,149 – 1,16 franci/euro, iar media ei scăzut de la 4,0397 la 4,0324 lei.
În perioada analizată, euro a fluctuat între 1,1527 şi 1,1720 dolari, tranzacţiile de la finalul perioadei realizându-se în culoarul 1,1527 – 1,1692 dolari.
Moneda unică a beneficiat de suportul creşterii în iunie a inflaţiei din zona euro la 2%, nivel care ar putea permite BCE sa treacă la majorarea dobânzilor care se situează în prezent aproape de 0%.
La finalul intervalului bitcoin a scăzut sub pragul de 6.000 de dolari ceea ce face ca pierderea din acest an să depăşească 50%.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg valora la sfârşitul intervalului 5.791,19 dolari, minim care nu a mai fost atins din noiembrie trecut. Reamintim că la finalul lui 2017 bitcoin s-a apropiat de pragul de 20.000 dolari.

Analiza cuprinde perioada 26 iunie – 2 iulie

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ