Deputatul Vasile Cocoş: ”Se înfiinţează tribunalul specializat pentru achiziţii publice”

0

Deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Cocoş, a făcut câteva consideraţii despre principalele priorităţi ale Guvernului pentru acest trimestru. ”Constatăm cu toţii că Guvernul, pe primele trei luni, are foarte multe realizări benefice pentru români şi în continuare acţionează ca oamenii să simtă o schimbare a nivelului de trai. Dar Guvernul a prezentat şi principalele priorităţi pentru următorul trimestru, care rezolvă multe dintre problemele actuale. Iată câteva dintre aceste obiective: Legea parteneriatului public-privat; Legislaţia achiziţiilor publice; Tribunalul specializat pentru achiziţii publice; Departamentul centralizat pentru achiziţii publice în domeniul sănătăţii; Înfiinţarea Casei de Comerţ a României. O parte din aceste proiecte au devent deja legi, altele vor deveni în curând”, a declarat parlamentarul social-democrat. Acesta a oferit câteva detalii despre Tribunalul pentru achiziţii publice: ”Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiior se transformă într-un tribunal special pe acest domeniu. Termenul de contestaţie va fi de 30 de zile. După pronunţarea primei instanţe, contractul va fi semnat. Statul îi va despăgubi pe contestatarii care vor avea câştig de cauză în apel”.