ALDE Dolj: Creșterea economică se consolidează

Deputat Ion Cupă, președinte ALDE Dolj: „Rectificarea în creștere a previziunilor Băncii Mondiale privind evoluția economiei românești arată că politicile guvernului sunt eficiente“.

0

„În pofida confruntărilor politice acutizate guvernul din care ALDE face parte performează și își atinge obiectivele economice. Confirmările vin din partea instituțiilor internaționale.
Astfel Banca Mondială a îmbunătățit în aceste zile estimările de creștere a economiei României pentru 2018 și următorii doi ani, iar pentru acest an anticipează un avans de 5,1%, cu 0,6 puncte procentuale peste ritmul prognozat în ianuarie.
Pe de altă parte, EUROSTAT arată că România este campioana europeană a consumului. România a înregistrat cele mai mari creșteri la volumul comerțului cu amănuntul (indicator care relevă consumul populației) în aprilie 2018. Fapt ce arată dinamism economic și creștere a calității vieții.
Toate aceste date confirmă faptul că economia României este pe un trend ascendent. Informațiile economice, dar și o parte a prognozelor economice apărute în ultimele săptămâni reprezintă un argument puternic că suntem pe drumul cel bun.
Cu siguranță într-un climat politic mai stabil cu mai puține convulsii interne progresele ar putea fi și mai mari. Economia este cea care contează cu adevărat pentru a putea să creștem calitatea vieții românilor.
Menținerea, cel puțin, a acestui ritm de creștere economică ne va da posibilitatea să atingem toate țintele propuse pentru acest an.
Facem încă o dată un apel către opoziția disperată să renunțe la scenariile apocaliptice și să nu mai alarmeze în mod gratuit populația. România este pe drumul cel bun!“, se arată într-un comunicat de presă.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ