miercuri, mai 14, 2025

ALDE Dolj: Problema refugiaţilor şi a migraţiei va fi reglementată unitar

Deputat Ion Cupă, vicepreședinte național al ALDE, președinte ALDE Dolj: „Prin dezbaterile avute la sesiunea de primăvară a Uniunii Interparlamentare am făcut progrese în perspectiva adoptării Pactului mondial pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată“.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Președintele ALDE Dolj, deputatul Ion Cupă, a participat în calitate de membru al Grupului Parlamentar Român la cea de a 138-a Adunare a Uniunii Interparlamentare care a avut loc între 23-28 martie 2018 la Geneva. La acest important eveniment al diplomației parlamentare mondiale au participat, la dezbateri în plen și în diferitele comisii specializate cca 800 de parlamentari din 130 de țări ale lumii, între care 67 de președinți ai unor parlamente naționale.
Pe parcursul lucrărilor, s-au adresat participanților dl. William Lacy Swing, directorul general al Organizației Internaționale pentru Migrație, dl Zeid Ra’ad Al Hussein, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, dl Filippo Grandi, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății.
Principala temă pe agenda Adunării plenare a fost cea privind consolidarea unui regim global aplicabil migranților și refugiaților. „Este nevoie de cunoașterea completă a acestui fenomen extrem de complex cu efecte majore și în Uniunea Europeană pentru a putea construi reglementări unitare și eficiente la nivel global”, a precizat deputatul Ion Cupă
Liderul ALDE a participat, de asemenea, şi la lucrările Comisiei Uniunii Interparlamentare pentru democrație și drepturile omului. În prima parte a lucrărilor a avut loc o dezbatere privind tema următorului proiect de rezoluție al Comisiei, respectiv „Consolidarea cooperării interparlamentare și a guvernanței în domeniul migrației, în perspectiva adoptării Pactului mondial pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată“.
Participanții și-au exprimat speranța că acest Pact Global pentru Migrație va putea fi adoptat în acest an de către Organizația Națiunilor Unite, decizie care ar putea contribui la evitarea unor tensiuni suplimentare legate de dezvoltarea fără precedent a acestui fenomen.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Andra Bică, senator PSD: „Instituțiile publice de spectacole din subordinea autorităților locale vor primi 2% din impozitul pe venit estimat la bugetul de stat”

„Veste bună pentru cultura din județul Vâlcea! În  plenul Senatului, am votat proiectul de modificare a Legii nr. 273/2006 privind...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI