Modificarea stării vremii şi poluarea sunt doar două dintre motivele care au dus la răspândirea acoperişurilor verzi (cu vegetaţie) şi în România. Ele reprezintă una dintre cele mai inovative şi eficiente soluţii pentru redresarea mediului înconjurător.
Vegetaţia de pe acoperiş captează dioxidul de carbon din atmosferă, microparticulele sau praful purtat de vânt, generează oxigen, oferind un aer mai curat, mai respirabil. În plus, se stimulează biodiversitatea, întrucât aceasta reprezintă un important refugiu pentru microhabitate, care sunt de regulă deranjate de construirea de clădiri.
„Avantajele sunt multiple. Fie că ne referim la economia de energie realizată prin micşorarea diferenţelor de temperatură interioară a clădirilor cu amenajări de înveliş vegetal, fie la aspectul în mod cert atractiv al unui acoperiş cu verdeaţă, relaţia cost – eficienţă înclină mult spre ideea implementării unui asemenea proiect”, explică dl. Mathe Janos, administratorul companiei Odu Green Roof, lider de piaţă în proiectarea şi realizarea acoperişurilor verzi.
De exemplu, în cazul în care temperatura exterioară este de 35° C la umbră, la nivelul unui acoperiş cu învelitoare clasică ea poate atinge 80° C. Însă acoperişurile verzi asigură izolaţia termică şi păstrează răcoarea în casă, sub 25° C. Se adaugă şi alte avantaje, precum izolaţia fonică, protecţia împotriva radiaţiilor electromagnetice; este complet ignifug; reţine şi filtrează apele pluviale.
În funcţie de complexitate, acoperişul verde poate fi extensiv şi intensiv. Pe lângă avantajele directe, de termo sau fonoizolaţie şi protecţie mecanică a hidroizolaţiei, ele au o contribuţie activă şi la reducerea poluării din zonele urbane.
Acoperişul extensiv este alcătuit majoritar din plante rezistente la variaţii mari de temperatură, secetă sau ger, în special specii de sedum sau iarbă grasă, iar cel intensiv din gazon, flori şi arbuşti ornamentali, putând fi folosit ca un mic parc cu zone de circulaţie.
Costurile solicitate de un acoperiş verde sunt accesibile chiar şi pieţei imobiliare româneşti. Preţurile pot porni de la 50 de euro + TVA/ mp, însă cel final va fi influenţat de forma, înclinaţia, cota de înălţime, accesibilitatea respectiv mărimea acoperişului.
Dacă acoperişurile „clasice” se înlocuiesc, în cele mai multe cazuri, după 20 – 30 de ani, cele verzi au o durată medie de utilizare de 60 – 100 de ani. Un aspect financiar, deloc de neglijat, este amortizarea investiţiei în timp relativ scurt, respectiv 8 – 12 ani.
„Avantajul diferitelor tehnologii de care ne folosim în realizarea acoperişurilor vegetale constă în faptul că specialiştii se pot adapta la cele mai diverse tipuri de învelitori noi sau vechi, existând soluţii ultrauşoare care produc încărcări similare cu ţigla (60 – 75kg/mp), nefiind necesară întărirea structurii acoperişului”, precizează administratorul Odu Green Roof.
Trebuie amintit faptul că 10% din acoperişurile plate din Germania şi 12% din casele elveţiene sunt acoperite cu vegetaţie.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ