Euro se vinde la casele de schimb cu peste 4,7 lei

Evoluţia negativă la nivel global a pieţelor bursiere a dus la reducerea interesului în plasamente riscante, cum sunt considerate şi monedele de la marginea zonei euro. Cursul euro a crescut de la 4,6607 la 4,6650 lei. La finalul intervalului cotaţiile au urcat, după două luni, la peste 4,67 lei, maximul fiind de 4,673 lei.

0

Pe lângă factorii externi, la deprecierea leului contribuie şi tensiunile politice locale, dar şi informaţiile privind evoluţiile sectoriale din ianuarie, cu decelerări şi chiar scăderi semnificative faţă de decembrie.
La acestea se adaugă politicile salariale ale guvernului PSD, prin majorarea remuneraţiei bugetarilor la valori care le depăşesc pe cele din mediul privat, care vor stimula consumul dar şi inflaţia, deficitele de cont curent şi comerciale.
Pentru a acoperi golurile, Finanţele vor recurge la noi majorări ale taxelor şi impozitelor, ceea ce va reduce intrările de capital străin cu scop investiţional.
Majoritatea analiştilor anticipează atingerea pragului de 4,7 lei, existând chiar şi prognoze care văd euro apropiindu-se de 4,8 lei.
Casele bancare de schimb valutar au luat-o înaintea pieţei şi au început să afişeze cotaţii de vânzare de peste 4,7 lei, maximul de 4,7490 lei fiind utilizat de BRD.
Investitorii de pe pieţele internaţionale aşteaptă prima şedinţă a Comitetului pentru Politică Monetară al Rezervei Federale (FOMC) care se va desfăşura sub conducerea lui Jerome Powell.
Pieţele vor fi atente la discursul care va urma întâlnirii, care ar trebui să dea indicii asupra numărului de majorări ale dobânzii de politică monetară, fie trei, aşa cum s-a anunţat anul trecut, fie patru, cum se anticipează pentru a se evita supraîncălzirea economiei americane.
Media dolarului a crescut de la 3,7691, la începutul perioadei, la 3,7930 lei, la sfârşitul ei, când cotaţiile din piaţă s-au mişcat între 3,786 şi 3,808 lei.
Moneda elveţiană s-a depreciat de la 1,168 la 1,173 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 3,9890 la 3,9829 lei.
Perechea euro/dolar a urcat la jumătatea perioadei la 1,2412 dolari, dar a coborât la finalul ei la 1,2258 – 1,2325 dolari.
Înmulţirea restricţiilor impuse tranzacţiilor cu criptomonede, pentru a le ţine sub control, a dus la scăderea valorii acestora.
Indicele compozit al bitcoin, calculat de Bloomberg, a fost stabilit la sfârşitul intervalului la 8213.17 dolari, după scăderea la jumătatea lui la 7.666,34 dolari.

Analiza cuprinde perioada 13 – 19 martie 2018

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ