În parcurile care nu au planuri de management aprobate este haos total. Se exploatează inclusiv păduri din rezervaţii naturale din cadrul parcurilor naţionale, exploatările forestiere prevalează protecţiei şi conservării, se exploatează masiv la scară comercială pentru firme mari, în timp ce comunităţile locale nu au suficient lemn nici măcar pentru foc. Se exploatează chiar şi în pădurile virgine, în cele multiseculare şi în cele cu structură naturală din interiorul parcurilor naţionale.
Parcurile naţionale din România nu respectă recomandările ştiinţifice internaţionale (IUCN) nici în zonele centrale de non-intervenţie (care sunt prea mici şi dispersate) şi nici în zonele tampon (unde se exploatează masiv la scară comercială).
Parcurile naţionale sunt ariile naturale protejate ale căror obiective înseamnă protecţia şi conservarea unor teritorii reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de alta natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice. Managementul parcurilor naţionale ar trebui să asigure menţinerea cadrului fizico-geografic în stare naturală, protecţia ecosistemelor, conservarea resurselor genetice şi a diversităţii biologice în condiţii de stabilitate ecologică, prevenirea şi excluderea oricărei forme de exploatare a resurselor naturale şi a folosinţelor terenurilor, incompatibilă scopului atribuit. În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate numai de comunităţile din zona parcului naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de management.

Ce se întâmplă în parcurile naţionale din România?
În România au fost desemnate 13 parcuri naţionale de interes naţional ce ocupă 1,33% din suprafaţa ţării şi 3,31% din suprafaţa împădurită a ţării: Călimani, Cheile Bicazului – Hăşmaş, Munţii Rodnei, Piatra Craiului, Cozia, Buila Vânturariţa, Retezat, Defileul Jiului, Domogled – Valea Cernei, Semenic – Cheile Caraşului, Nera – Beuşniţa, Ceahlău şi Munţii Măcinului. Dintre acestea, Cozia este cel mai împădurit parc, iar Retezat este parcul cu cea mai mică suprafaţă de pădure, mai mult de jumătate fiind pajişti alpine şi zone glaciare. Pădurile din parcurile naţionale din România acoperă în total 233.892,78 hectare, adică 0,99% din suprafaţa ţării.
Un singur parc naţional (Defileul Jiului) este administrat ca parc naţional prin aplicarea pe minim 75% a obiectivului principal, conform legislaţiei naţionale şi a categoriei de management IUCN, dar chiar şi în acesta zonele tampon se exploatează ca o pădure de producţie, iar construcţia ilegală a complexului hidroenergetic a periclitat deja obiectivul pentru care parcul a fost desemnat, şi anume Defileul Jiului însuşi.
În toate parcurile naţionale există un trend de degradare accelerată a ecosistemelor naturale, tăierea pădurilor virgine şi seculare, fragmentarea habitatelor şi erodarea solului.
În majoritatea parcurilor naţionale a fost extinsă şi legalizată urbanizarea unor zone pentru construcţii, drumuri, reţele.
În mai multe parcuri se execută exploatări forestiere comerciale inclusiv în rezervaţii.

Există încă numeroase zone din România care din punct de vedere ştiinţific ar fi putut fi desemnate demult parcuri naţionale (Munţii Giumalău, Ciucaş, Ţarcu, Munţii Făgăraş etc.) şi pentru care proiectele de fundamentare ştiinţifică au fost demult depuse la ministerul de resort.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ