Perioada a debutat cu o medie de 4,6623 lei, urmată de o scădere până la 4,6539 lei. La sfârşitul ei, media a fost stabilită la 4,6613 lei, iar tranzacţiile s-au realizat între 4,65 şi 4,664 lei, cu închderea la 4,659 – 4,662 lei.
Cursul dolarului a avut o tendinţă de apreciere, stimulată de creşterea cererii de bancnotă verde, investitorii fiind interesaţi să achiziţioneze bonuri de tezaur americane. Media a crescut la jumătatea perioadei la 3,7867 lei, pe care a încheiat-o la 3,7733 lei, când cotaţiile au fluctuat între 3,773 şi 3,785 lei.
Moneda elveţiană a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,149 şi 1,156 frani/euro, astfel că media ei s-a mişcat între 4,0372 şi 4,0473 lei, la sfârşitul intervalului aceasta fiind stabilită la 4,0426 lei.
Majoritatea analiştilor, inclusiv oficialii BNR, anticipează deprecirea leului în cursul acestui an. De la o medie anuală de 4,59 lei prezentată de CNP, membrii CFA România au ridicat ştacheta pentru finalul anului la peste 4,76 lei, care se încadrează totuşi în culoarul de +/- 5% acceptat de banca centrală.
Evoluţia negativă este rezultatul politicilor economice populiste în detrimentul investiţiilor statului, guvernul alegând împrumuturile, externe sau de pe piaţa locală care au rolul de a susţine majorările salariale. Între timp, deficitul de cont şi cel comercial ating cote ameţitoare, iar inflaţia nu stă nici ea deoparte.
Toate acestea au pus BNR în situaţia de a majora dobânda sa de politică monetară, aceasta crescând de la 1,75%, la sfârşitul anului trecut, la 2,25%, la începutul acestei luni. Pentru finalul lui 2018 se anticipează o dobândă-cheie de 3%.
Aceste tendinţe se reflectă şi în evoluţia dobânzilor interbancare. La sfârşitul perioadei analizate, indicele ROBOR la trei luni, utilizat în calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,09%, cel la şase luni la 2,42%, cel mai mare nivel din octombrie 2014, în timp ce indicii la 9 şi 12 luni s-au oprit la 2,47%, respectiv la 2,52%.
Perechea euro/dolar a fluctuat între 1,2260 şi 1,2412 dolari. Cotaţiile de la finalul intervalului au fost de 1,2283 – 1,2355 dolari.
Euro a fost slăbit de situaţia politică încordată din Germania, unde nu a fost încă format un nou guvern rezultat după alegerile din septembrie trecut, şi de cea din Italia, unde au loc alegeri parlamentare anticipate. La aceasta s-a adăugat încetinirea inflaţiei din zona euro la 1,3%, mult sub ţinta de 2% pe care şi-a propus-o BCE.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut la sfârşitul perioadei la 9.485,62 dolari.
Analiza cuprinde perioada 20 – 26 februarie 2018