László Borbély: România este, după Siria, prima ţară din care au plecat cei mai mulţi cetăţeni

Departamentul pentru dezvoltare durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului a organizat marţi, 6 februarie, Seminarul Regional ,,Împreună pentru dezvoltarea durabilă”. Evenimentul a avut loc în Regiunea Sud – Vest, în Craiova, la Prefectura Dolj, şi a fost prezidat de Consilierul de Stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru dezvoltare durabilă. Această dezbatere a făcut parte dintr-o serie de întâlniri regionale pe care departamentul şi-a propus să le organizeze în fiecare dintre cele 8 regiuni ale României.

0

La eveniment au fost prezenţi prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, primari, conducători ai instituţiilor deconcentrate din regiunea Sud-Vest, reprezentanţi ai societăţii civile şi mediului academic care au adus în discuţie necesitatea revizuirii Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă şi modalităţile de implicare şi implementare a acesteia. De asemenea, s-au dezbătut subiecte legate de dezvoltarea durabilă în regiunea Sud – Vest în contextul dezvoltării regionale, rolul autorităţilor locale în dezvoltare durabilă şi conceptul smart city, muncă decentă şi creştere economică prin antreprenoriat social, afaceri locale pentru obiective globale, dezvoltarea durabilă în România – rolul educaţiei, descreşterea – noua paradigmă a sustenabilităţii, dar şi abordările teritoriale ale dezvoltării durabile.
Despre implementarea Agendei 2030 la nivel global, demersuri UE şi revizuirea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României a vorbit şi Consilierul de Stat László Borbély, care şi-a început prezentarea prin a expune trei date relevante care sunt în legătură directă cu obiectivele dezvoltării durabile, dar pe care le-a raportat la contextul acutual din România. Deşi îngrijorătoare şi deloc satisfăcătoare pentru ţara noastră, consilierul a vorbit despre problematica migraţiei care arată că România este, după Siria, prima ţară din care au plecat cei mai mulţi cetăţeni şi că, în momentul actual, circa 17% din populaţie, ceea ce înseamnă aproximativ 35% din populaţia activă, lucrează în străinătate. Un al obiectiv important la care László Borbély a făcut referire este cel legat de asigurarea sănătăţii şi promovarea bunăstării la toate vârstele – prezentând că România este pe locul doi în Uniunea Europeană la rata folosirii antibioticelor după Grecia, arătând cât este de nociv şi puţin sustenabil acest obicei. ,,Mă simt onorat de interesul pe care l-am găsit aici, în regiunea Sud-Vest, faţă de segmentul dezvoltării durabile. Prezenţa celor peste 100 de persoane aflate în sală la eveniment m-a motivat şi mi-a confirmat încă o dată că demersul nostru, acela de a oferi un suflu nou dezvoltării durabile, va da roade şi va fi unul sustenabil. Acest lucru ar trebui să-l continuăm şi sper că vom reuşi să formăm nuclee regionale şi locale de dezvoltare durabilă, cu oameni care să fie devotaţi acestui domeniu’’, a declarat László Borbély.
La rândul său, prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu (foto), a declarat: „Doresc să evidenţiez faptul că un element distinctiv al modelului european de dezvoltare, din care România face parte, îl reprezintă joncţiunea dintre obiectivul de creştere a competitivităţii şi obiectivele sociale şi cele de mediu. Tratatul Uniunii Europene cere ca aspectele de mediu să fie integrate în conceperea şi implementarea tuturor politicilor, ceea ce implică un echilibru între obiectivele economice, sociale şi de mediu. Actuala strategie naţională pentru dezvoltare durabilă se bazează pe modelul de dezvoltare conform căruia creşterea economică pe termen lung trebuie însoţită de incluziune socială şi protecţie a mediului. În planul politicilor publice, aceasta înseamnă promovarea bunei guvernări, concretizată prin evaluări de impact ale instrumentelor folosite şi consultarea pe scară largă a tuturor factorilor implicaţi, ceea ce se întâmplă astăzi. Integrarea celor 17 obiective de dezvoltare durabilă, aşa cum au fost agreate în cadrul summitului Organizaţiei Naţiunilor Unite din septembrie 2015 prin revizuirea strategiei naţionale de dezvoltare durabilă, reprezintă un demers concret căruia i se circumscrie şi prezentul eveniment. În final, vă asigur de întregul meu sprijin în derularea unor evenimente similare în viitor”.

Agenda 2030 a fost adoptată în anul 2015, în cadrul lucrărilor summitului ONU de la New York. Prin acest document, ONU a oferit o agendă universală cu obiective clare şi cuantificabile. Agenda 2030 include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi un plan de acţiune pe următorii 15 ani, pentru eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităţilor, a injustiţiei şi protejării planetei până în anul 2030. Amploarea Agendei 2030 şi natura aspectelor pe care le vizează presupun un grad ridicat de coerenţă şi coordonare a politicilor sectoriale. Astfel, Guvernul României, prin Departamentul pentru dezvoltare durabilă, şi-a asumat implementarea acesteia la cel mai înalt nivel şi afirmă că în timpul preşedinţiei României la Consiliul UE, în prima jumătate a anului 2019, vor fi întâlniri şi discuţii în România cu toţi actorii la nivel european care au un cuvânt de spus în acest domeniu, deoarece va fi un an crucial din punct de vedere al raportului Uniunii Europene către ONU.