Budeşti-Vâlcea, investiţii în drumuri şi canalizare

Administraţia comunei Budeşti, din judeţul Vâlcea, pune un accent deosebit pe modernizarea infrastructurii, conştientă fiind că acesta este unul dintre atuurile atragerii investitorilor români şi străini. În acelaşi timp, se lucrează şi pentru asigurarea unor condiţii decente de viață pentru localnici.

0

Potrivit primarului Ion Vlădulescu, unul dintre obiectivele anului 2018 este demararea lucrărilor de canalizare în satele Racoviţa şi Linia. Tot în acest an vor continua lucrările de reabilitare a drumurilor Brânduşani, precum şi a celor din satul Barza, în punctul Valea Popeşti. Primarul mai spune că au fost întocmite documentele pentru construirea unui pod peste pârâul Sâmnic în cătunul Androneşti. Conform lui Ion Vlădulescu, vor continua lucrările pe DC 31 Bercioiu – Gâltofani şi a fost finalizat drumul din satul Linia.
Aflată la circa 12 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea, Budeşti este cea mai industrializată comună a judeţului Vâlcea. Aşezarea deţine un parc industrial în care lucrează 3.000 de oameni şi dispune de un puternic potenţial pentru alte investiţii. Parcul industrial găzduieşte o importantă companie din domeniul auto – Faurecia –, investiţie inaugurată în septembrie 2016, precum şi o hală în care o firmă belgiană a deschis în acest an o fabrică de saltele.
Până acum, firmele româneşti au creat la Budeşti circa 1.300 de locuri de muncă, iar investitorii străini, aproximativ 1.600.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ