Ziua Minorităților Naționale din România

0

Începând de anul acesta, în calendarul sărbătorilor naționale ale României a fost înscrisă, la data de 18 decembrie, Ziua Minorităților Naționale. Chiar și anterior adoptării Legii nr. 247/2017, România cinstea minoritățile naționale la data de 18 decembrie, marcând, în acest fel, adoptarea de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în anul 1992, a Declarației cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, religioase și lingvistice.
Sărbătoarea de la 18 decembrie este, înainte de toate, o sărbătoare a diversității și interculturalității, a dialogului și viețuirii în armonie. Spațiul românesc s-a dovedit, de-a lungul istoriei, un spațiu deschis, cu oameni primitori și călduroși, devenind casă pentru multe comunități provenite din afara hotarelor sale. Astfel, în România de astăzi viețuiesc membrii a nouăsprezece minorități naționale, care beneficiază nu doar de recunoașterea drepturilor, ci și de sprijinul statului pentru perpetuarea și promovarea identității.
În condițiile în care ne apropiem de intrarea în anul 2018, în care România va marca Centenarul Marii Unirii de la 1 decembrie 1918, se cuvine subliniat faptul că minoritățile naționale au contribuit, proporțional cu ponderea demografică și cu influența lor istorică, la construirea statului român modern. Aceste contribuții pot fi evidențiate atât în planul culturii și tradițiilor, cât și în plan politic. Albanezii din România, de pildă, se mândresc pentru faptul că din rândurile lor s-au ridicat oameni precum Vasile Lupu, domnitorul Moldovei, familia nobiliară Ghica, scriitorii Victor Eftimiu, Cezar Ivănescu și Vlad Zografi, arhitectul Stavri Opari sau tenorul Cornel Stavru.
Asociația Liga Albanezilor din România va continua dialogul cu toate celelalte minorități naționale, în deplină armonie și înțelegere, continuând să-și aducă propriile contribuții la dezvoltarea țării, perpetuând și promovând identitatea culturală, etnică și religioasă a albanezilor, în același spirit de recunoștință față de poporul român și de respect față de ordinea constituțională.

Deputat Bogdan-Alin Stoica – Asociația Liga Albanezilor din România

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ