Deputatul Vasile Cocoş explică beneficiile trecerii contribuţiilor sociale în salariul brut

Deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Cocoş, afirmă că prin măsura trecerii contribuţiilor sociale obligatorii în salariul brut lunar angajaţii vor avea beneficii şi nu se vor confrunta cu dezavantaje, aşa cum se vehiculează adesea în spaţiul public. Parlamentarul social democrat girează aceste afirmaţii cu expertiza sa în zona drepturilor salariale:

0

„În ultimele săptămâni, s-a vorbit foarte mult în spaţiul public despre cât de rău va fi pentru salariaţii români, dacă se vor introduce în salariul lunar brut individual contribuţiile sociale obligatorii ale angajatorului. După ce Guvernul României a adoptat miercuri, 8 noiembrie 2017, Ordonanţa de urgenţă nr. 79 privind unele modificări la Codul fiscal, mass-media catalogând aceste modificări drept o Revoluţie fiscală, o mare parte a românilor a înţeles că aceste modificări sunt necesare şi bine-venite. În speţă, introducerea contribuţiilor sociale obligatorii din sarcina angajatorului în salariul brut lunar al salariatului este benefică pentru acesta. Sunt unul dintre parlamentarii PSD cu expertiză în zona drepturilor salariale, care am studiat cu mare atenţie acest aspect şi, după ce am procedat la simularea calculelor pentru diverse mărimi de salariu, începând cu cel minim pe economie şi comparând procedura actuală cu ceea ce se va aplica începând cu 1 ianuarie 2018, am constatat că salariaţii români vor avea cel puţin următoarele avantaje:
• Creşterea salariului brut lunar va duce la creşterea numărului de puncte pentru pensie, deoarece numărul de puncte de pensie se calculează prin raportarea câştigului salarial brut lunar la câştigul salarial mediu brut pe economie comunicat lunar de Institutul Naţional de Statistică;
• Creşte în sumă absolută nivelul contribuţiei individuale la fondul de sănătate;
• Creşte în sumă absolută nivelul contribuţiei individuale la fondul individual de pensie, inclusiv la fondul individual din Pilonul II de pensie;
• Creşte salariul net lunar, aceasta ca urmare atât a creşterii nivelului deducerii personale, cât şi ca urmare a reducerii impozitului pe venitul salarial de la 16% la 10 %.
Am convingerea că angajatorii vor găsi soluţii de menţinere în 2018 cel puţin a salariului net lunar individual avut la 31 decembrie 2017 şi, după analize atente, vor găsi soluţii de compensare a eventualelor creşteri a fondului de salarii lunar. Asigur românii că toate prevederile din O.U.G. nr. 79/2017 privind modificarea Codului fiscal au fost făcute pentru binele românilor şi al României“, susţine deputatul Cocoş într-o declaraţie politică.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ