Deputatul PNL Ionuţ Stroe a susţinut o declaraţie de presă la Palatul Parlamentului, în cadrul căreia a atras atenţia asupra efectelor negative pe care le va avea modificarea DIRECTIVEI 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii. Ionuţ Stroe a declarat: „Consider că prin modificarea Directivei privind muncitorii detaşaţi vor fi discriminate firmele româneşti care lucrează în afară, iar lucrătorii români detaşaţi îşi pot pierde locurile de muncă. Dreptul de a munci în alte ţări UE este cel mai important beneficiu dobândit în urma aderării noastre la Uniunea Europeană. Zeci de mii de români sunt în pericol să îşi vadă acest drept afectat, iar ce mă îngrijorează şi mai tare este lipsa de reacţie a Guvernului. Dacă vor intra în vigoare aceste modificări, în UE se va legaliza o formă de protecţionism şi izolaţionism care e în contradicţie flagrantă cu libertăţile fundamentale: libera circulaţie a persoanelor şi serviciilor”.
În luna noiembrie vor începe negocierile între Comisie, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene pentru forma finală pe care o vor lua aceste modificări, dar principalele direcţii au fost deja stabilite. Schimbările vizează reducerea drastică a perioadei de detaşare la 12 luni, cu posibilitatea de extindere în anumite cazuri până la 18 luni şi modificări la regimul salarizării. Astfel, va deveni mult mai scump şi mai complicat pentru firme să contracteze muncitori detaşaţi. Studiile arată că cel puţin 2/3 din numărul muncitorilor detaşaţi îşi vor pierde locul de muncă sau vor fi forţaţi înspre zona gri sau neagră a economiei. Astfel, un demers iniţiat de anumite state în numele reducerii aşa-zisului „dumping social” va avea ca efect tocmai erodarea drepturilor lucrătorilor detaşaţi.
Dacă modificările propuse vor intra în vigoare, ţara noastră se expune la trei mari riscuri. În primul rând, aproape 50.000 de români vor deveni mai puţin competitivi pe piaţa muncii din Vest. În al doilea rând, firmele româneşti vor fi discriminate, mai mult chiar decât astăzi. Scopul este clar: de a descuraja activitatea firmelor româneşti şi contractarea lor de către parteneri externi. În al treilea rând, bugetul nostru de stat va fi văduvit de sumele importante provenite din impozitele şi contribuţiile aferente salariilor pe care le primesc lucrătorii detaşaţi.
Cetăţenii europeni sunt egali în drepturi, indiferent de ţara de origine. Pentru a apăra drepturile românilor, e esenţial să cunoaştem sensul dezbaterilor europene, iar Guvernul să iasă din starea de apatie de care a dat dovadă până acum pe această temă.