Marian Jean Marinescu a devoalat o realitate crudă în ceea ce priveşte coordonarea factorului guvernamental din România cu instituţiile decizionale de la Bruxelles
„Nu au existat consultări între europarlamentari şi guvern în problema muncitorilor detaşaţi“

Europarlamentarul craiovean Marian Jean Marinescu a dat un exemplu elocvent despre „autismul“ instituţiilor publice şi al politicienilor români în ceea ce priveşte implicarea în procesele legislative europene. Într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, Marinescu a dat un exemplu concret despre modul în care Guvernul României, în speţă Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, şi europarlamentarii români nu colaborează deloc într-o chestiune deosebit de arzătoare pentru ţara noastră: muncitorii detaşaţi.

0

În ultima săptămână, Parlamentul European a dezbătut în plen şi a aprobat o nouă directivă în ceea ce priveşte spinoasa problemă a muncitorilor detaşaţi. Având în vedere presiunile protecţioniste ale unor state din vestul Europei, cu vârf de lance preşedintele francez Emanuel Macron, se anunţa o dezbatere furtunoasă şi cu perspective reale de a lua o turnură total defavorabilă statelor din centrul şi estul Uniunii Europene – România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia şi Polonia.

Una susţin românii la Consiliul European, alta la Parlamentul European
„Legat de muncitorii detaşaţi, a fost o directivă în lucru în Parlamentul European, dar şi în Consiliu. A fost votată în plenul Parlamentului European, săptămâna trecută. De asemenea, a mai avut loc, în aceeaşi săptămână, o reuniune a miniştrilor muncii din statele membre şi au aprobat şi ei un text. Textul aprobat în Comisie este diferit de textul Parlamentului. În textul de la Consiliu, perioada maximă de detaşare a unui lucrător este de un an, lucru foarte grav pentru România, în timp ce noi, în Parlamentul European, am căzut de acord asupra unei perioade de doi ani, cu o prelungire de şase luni în rezoluţia Consiliului, dar de un an în directiva Parlamentului“, a declarat în conferinţa de presă eurodeputatul liberal Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al popularilor europeni, grupul parlamentar majoritar în legislativul european.

Nu există consultări între guvern şi europarlamentari
Întrebat fiind ce a susţinut România în Consiliu, Marian Jean Marinescu a declarat că a fost surprins să afle că guvernul a mers pe varianta cea mai proastă pentru ţara noastră: „Ştirile din presa internaţională au evidenţiat faptul că Macron a câştigat o parte din război, dar nu întreaga luptă pentru că urmează negocieri între Parlament şi Consiliu. Vreau să vă spun că România a votat varianta din Consiliu cea mai defavorabilă lucrătorilor noştri, faţă de alte state care nu au votat acest lucru, cum este Polonia, de exemplu. Vedem ce se va întâmpla în negocieri întrucât Parlamentul va insista pe varianta votată de noi. Parlamentul European va susţine condiţii cât mai bune pentru muncitorii detaşaţi pentru că este un drept, o libertate de circulaţie a forţei de muncă, atâta timp cât formele sunt legale. Nu cred că trebuie să punem noi condiţii care să restricţioneze această libeerate, ceea ce de fapt se întâmplă cu câteva state care vor să introducă nişte reguli pentru o şi mai mare protecţie pentru forţa de muncă din statele respective“.
Europarlamentarul liberal a mers mai departe şi a afirmat ceea ce este uluitor pentru un stat care are menirea de a apăra interesele cetăţenilor săi: „Pentru că m-aţi întrebat, vă răspund sincer: nu a existat nicio consultare prealabilă între europarlamentarii români şi Guvernul de la Bucureşti. Nu a existat nicio înţelegere între noi pentru a susţine o cauză comună favorabilă românilor. Una a susţinut Guvernul, alta am susţinut noi, europarlamentarii. Am primit o singură chestie de la reprezentanţa României la Bruxelles, însă o chestie mai degrabă generică“.

Viitor sumbru pentru România
Ceea ce a declarat Marian Jean Marinescu în conferinţa de presă de marţi constituie un tablou sumbru al unui stat suficient de slab din toate punctele de vedere, încât să pună în pericol nu numai prezentul cetăţenilor săi, ci să le nenorocească şi viitorul. La Bucureşti, se pare că nimeni nu conştientizează cu adevărat imensul rol pe care îl joacă Parlamentul European pentru România. Guvernanţii noştri actuali, ca şi predecesorii lor, par a nu înţelege cu adevărat care sunt mecanismele prin intermediul cărora se poate influenţa procesul de legiferare european. Privit din afară, statul în integralitatea sa pare o creatură cu mai multe capete, lipsită de coordonare şi de instinctul de autoprotecţie. Clasa politică românească actuală se dovedeşte a fi suficient de slabă încât să pună în pericol viitorul pe termen scurt şi mediu al ţării noastre. Din păcate, acesta este rezultatul unei degringolade absolute ce a pus stăpânire pe această ţară în ultimii 25 de ani, degringoladă alimentată de-a lungul anilor de o degradare accelerată a sistemului educaţional românesc. În aceste condiţii, viitorul ţări noastre este departe de a fi unul optimist!

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ