ROBORUL şi poporul

0

Peste cinci milioane de români cu credite în lei au parte de ”un spectacol” pe care nu şi l-au dorit. ”Accelerarea” evoluţiei indicelui ROBOR este relatată în aceste zile, mai mult sau mai puţin speculativ, pe toate canalele. ROBOR este, din păcate, noua vedetă a zilei. De care vorbeşte tot poporul, mai ales cele cinci milioane de oameni care aşteaptă cu înfrigurare următoarea rată la credite.
Cu siguranţă sunt mai multe influenţe care ar putea concura la această accelerare. Important acum este cum facem, ca stat, astfel încât influenţa creşterii indicelui în baza căruia se calculează nivelul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei să fie cât mai mică. Cum facem ca românii plătitori de rate la credite să sufere cât mai puţin de pe urma acestor evenimente de natură monetară?!
Dacă există soluţii pentru limitarea creşterii indicelui ROBOR, şi există, atunci ele trebuie aplicate cât mai repede. Pentru asigurarea stabilităţii în piaţă şi a stabilităţii financiare a cetăţenilor care au de plătit rate la bănci, mixul de politici fiscale şi monetare trebuie să aibă un grad cât mai mare de coerenţă.
BNR, ca ”motor” al politicii monetare, are la dispoziţie instrumente pentru reglarea lichidităţii, pe care va trebui să le folosească fără întârziere. În acest fel se va limita creşterea indicelui ROBOR şi prin urmare şi scumpirea agresivă a creditelor în lei.
BNR trebuie să vină în faţa românilor cu soluţii imediate privind drenajul lichidităţilor în piaţă, nu doar cu explicaţii solide, absolut necesare şi ele, pentru a elimina orice fel de suspiciuni privind artificialitatea ultimelor evoluţii.
Stabilizarea ROBOR şi evitarea exploziei scumpirii creditelor în lei revin, astfel, în primul rând, dacă nu exclusiv, BNR.
PS: Opoziţia ar face bine să evite politizarea stupidă a acestei situaţii. Este în joc stabilitatea atâtor milioane de români de bună credinţă.

Deputatul Ion Cupă – președintele ALDE Dolj

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ