Patru investiţii importante în comuna Păuşeşti-Măglaşi

0

Ministerul Dezvoltării a aprobat spre finanţare trei proiecte pentru comuna Păuşeşti-Măglaşi, din judeţul Vâlcea. Acestea sunt: extinderea alimentării cu apă pe o lungime de patru kilometri; reabilitarea şi modernizarea Şcolii Valea Cheii; reabilitarea şi modernizarea dispensarului medical. De asemenea, printr-o altă finanţare, la Păuşeşti-Măglaşi va fi modernizat şi reabilitat căminul cultural care se află în zona centrală a localităţii. ”Proiectul prevede schimbarea acoperişului, înlocuire tâmplărie, înlocuire instalaţie electrică, construirea a două grupuri sanitare, zugrăveli interioare şi exterioare, anveloparea clădirii, branşarea la utilităţile publice şi introducerea încălzirii centrale. Căminul va fi dotat şi cu sală pentru filme 3D. Nu în ultimul rând, va fi reabilitată şi modernizată sala de spectacole şi de nunţi. De asemenea, va fi modernizat spaţiul în care va funcţiona biblioteca şi vom avea şi o sală de fitness”, a declarat primarul Alexandru Dediu.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ