Tribunalul Dolj, locul 16 în lupta cu fenomenul contrabandei

O analiză a activităţii derulate, anul trecut, de către magistraţii Tribunalului Dolj în vederea combaterii contrabandei, indică faptul că instituţia doljeană se află pe locul 16 în lupta cu acest fenomen

0

Pe toată durata anului 2016, Tribunalul Dolj a înregistrat un număr de cinci dosare penale ce vizează activităţi de contrabandă. În funcţie de numărul dosarelor finalizate, Tribunalul Dolj ocupă locul 16 în clasamentul tribunalelor analizate. Conform datelor colectate, din totalul dosarelor înregistrate în anul 2016, la Tribunalul Dolj au fost finalizate trei dosare, iar două sunt în lucru. Datele prezentate provin dintr-un studiu realizat de către Asociația InfoCons și susținut de British American Tobacco în cadrul campaniei „Stop Contrabanda! Ia atitudine”. Campania „Stop Contrabanda! Ia atitudine” are ca scop informarea publicului atât în legătură cu dimensiunea fenomenului contrabandei, cât și referitor la eforturile autorităților statului român pentru stoparea acestui fenomen. Contrabanda are profunde efecte economice şi sociale, prejudiciind bugetul de stat și limitând capacitatea de dezvoltare a României. Totodată, acest fenomen reprezintă un risc pentru siguranţa naţională, contrabanda fiind adesea asociată și altor activități infracționale, putând reprezenta chiar și o sursă de finanţare pentru activităţi teroriste.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ