Cum aveam să-mi petrec săptămâna în Craiova…

0

De ani buni m-am stabilit în străinătate, iar acasă am ajuns foarte rar, însă săptămâna aceasta am venit pentru a fi alături de familie şi în special de un bunic, care fusese internat de urgenţă la spital. Drumul spre casă a fost unul destul de lung, însă dorul de a-i revedea pe cei dragi şi nerăbdarea de a fi din nou pe plaiurile natale m-au adus acasă foarte repede. Cartierul copilăriei mele, unul de la marginea Craiovei, este total schimbat faţă de cum îl lăsasem acum câţiva ani. Bunicii mei nu locuiesc chiar pe principală, aşa că mai aveam de parcurs câteva sute de metri pe străduţele recent asfaltate până “a fi din nou acasă”. Spre deosebire de “pustietatea” pe care o lăsasem în urmă acum câţiva ani, acum am dat de o mare de copii care ieşeau de la grădiniţa nou-înfiinţată şi alergau plini de energie către părinţii ce îi aşteptau la poartă. Mergând mai departe, am zărit câţiva bătrâni care încercau să scape de căldură la vechiul foişor din cartier, transformat acum de primărie în club al pensionarilor şi fiind înconjurat de o adevărată oază de verdeaţă. În sfârşit, acasă! M-am bucurat să-i revăd pe cei dragi după o lungă perioadă, dar primul gând a fost să-i întreb despre starea bunicului. Aceştia m-au liniştit, spunându-mi că este totul în regulă şi are parte de cele mai bune condiţii la spitalul municipal. M-am odihnit şi a doua zi am mers împreună cu bunica să-l vizitez pe bunicul. Oraşul fiind foarte aglomerat, am hotărât să ne deplasăm folosind trasportul în comun, staţia de autobuz fiind destul de aproape. Aerul condiţionat din autobuzul hibrid a făcut suportabilă căldura de afară şi am ajuns destul de repede la destinaţie. Momentul mult aşteptat a sosit şi revederea cu bunicul a fost foarte emoţionantă. Acesta mi-a spus că luase bilete pentru a merge împreună cu vărul meu la primul meci european al echipei municipalităţii, CS Universitatea Craiova, meci ce urma să consfinţească şi inaugurarea noii arene ultramoderne a oraşului. Întrucât starea medicală nu îi permitea să mai meargă la stadion, bunicul mi-a dat biletul şi m-a rugat să merg cu vărul meu la acest meci care va rămâne consemnat în istorie, el urmând să privească meciul cu Milan de la televizorul din salon. A doua zi l-am sunat pe vărul meu, care s-a bucurat să audă că sunt în Craiova şi m-a invitat la el acasă pentru a-mi arăta apartamentul pe care şi l-a luat în “Cartierul Chinezesc” de locuinţe pentru tineri, cât şi pentru a-mi revedea nepoţeii. Aceştia mi-au povestit cu mult entuziasm despre locul unde le place cel mai mult să meargă să se distreze, şi anume la Water Park-ul din Parcul Tineretului. “Ziua Europeană” a venit, iar meciul cu mult mai galonata echipă a Milanului s-a încheiat la egalitate, rezultatul fiind unul mai mult decât onorabil. M-am întors la spital pentru a-i povesti bunicului despre atmosfera trăită pe stadion, iar el şi-a amintit cu multă emoţie despre marile meciuri europene ale Craiovei Maxima. În zilele următoare, bunicul s-a simţit mai bine şi a fost externat, iar eu a trebuit să-mi iau la revedere de la cei dragi, dar şi să-mi iau angajamentul că îi voi vizita mai des în anii următori!
Şi acum, să revenim la realitate!… Suntem în Craiova anului 2017 şi, din păcate, textul nu reprezintă normalitatea, ci este doar o poveste despre cum ar trebui să fie!