0

Penibil!
O acţiune altfel lăudabilă a Fundaţiei Inimă pentru Inimă, organizată sâmbătă în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, a stârnit râsul participanţilor, majoritatea copii. Motivul, ţinuta indecentă a amfitrioanei pe post de porumbel al păcii. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, doamna spunea la microfon nişte platitudini perfecte: “Să fie pace !!!”, ”Noi vrem pace !!!”. Ce bine se potriveste asta cu “Lasă-i în pace!”

Dat afară pentru o bătaie imaginară?
Scandal în ALDE Vâlcea, după ce Eduard Vîrlan s-a lăudat în faţa a doi jurnalişti că a vrut să îl umple de pumni pe preşedintele judeţean, Dumitru Lovin, după care nu a mai recunoscut. Acum, se aude că Lovin vrea să îl dea afară pe Vîrlan din partid. Păi, pentru ce, stimabile, pentru nişte pumni imaginari?

Actorul şi măicuţele
Foarte tare discursul actorului Florin Zamfirescu în deschiderea celei de-a IX-a ediţii a Taberei de Teatru de la Călimăneşti. Zamfirescu a vorbit, printre altele, despre insula Ostrov, un loc folosit doar pentru treburi mănăstireşti. „Călimăneştiul avea Ostrovul, care este o mare pierdere pentru acest oraş. Cu toată credinţa manifestată şi mărturisită, nu mi se pare deloc normal ca Ostrovul să fie sechestrat de o mănăstire din 1521, prima mănăstire de maici din România, făcută de Neagoe Basarab. Nu e deloc normal ca toată insula să fie sechestrată cu lacăt, la ora 9 seara, pentru că sunt şapte măicuţe acolo care se tem de viol”.

Open Air Blues la Brezoi, în acuarelele Angelei Tomaselli
În premieră, un festival de blues şi jazz este nu numai fotografiat şi filmat, ci şi pictat. S-a întâmplat la prima ediţie a Festivalului Open Air Blues la Brezoi, unde pictoriţa Angela Tomaselli a surprins, în acuarelele ei, o parte din farmecul acestui eveniment. Remarcabil!

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ