PSD Vâlcea îi premiază pe elevii de nota 10 şi pe olimpici

0

Constantin Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Vâlcea a Partidului Social Democrat (PSD), a anunţat că această filială îi va răsplăti pe toţi tinerii care au obţinut nota 10 la Bacalaureat, la examenul de Evaluare Naţională/Capacitate 2017, precum şi pe olimpici. „Este un proiect foarte drag mie, pe care l-am început alături de colegii mei din PSD Vâlcea, iar anul acesta vom păstra tradiţia. Vom premia pe toţi tinerii care au obţinut nota 10 la examenul de Bacalaureat, dar şi pe cei care au luat nota 10 la examenul de Evaluare Naţională/Capacitate 2017. De asemenea, vom avea premii şi pentru olimpicii vâlceni, în semn de preţuire pentru rezultatele deosebite obţinute la olimpiade”, a precizat Constantin Rădulescu.
Potrivit liderului PSD Vâlcea, copiii vor fi invitaţi să viziteze Parlamentul României, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Grădina Botanică “Dimitrie Brândză” din Bucureşti, iar în afară de această excursie vor mai primi şi daruri. ”Este o acţiune în care se vor implica alături de mine parlamentarii vâlceni PSD, Organizaţia Judeţeană şi Organizaţia Municipală a Femeilor Social Democrate şi, pe această cale, vreau să le mulţumesc anticipat pentru gestul pe care urmează să-l facem împreună pentru tinerii noştri vâlceni merituoşi”, a menţionat Constantin Rădulescu.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ