Preoţii Bănuţă, Dincă, Dinică şi Pleşa au primit diploma de cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea

0

Marţi, 4 iulie, la Mânăstirea Antim a avut loc ceremonia de înmânare a diplomelor de cetăţean de onoare preoţilor Ion Bănuţă, Ion Dincă, Ion Dinică şi Sorin Sava Pleşa în baza titlurilor acordate prin HCL nr. 344/232/2016 pentru strădania fără preget depusă la ridicarea de lăcaşuri bisericeşti, întru împlinirea spirituală a credincioşilor din Râmnicu Vâlcea. Evenimentul a debutat cu o scurtă slujbă de mulţumire oficiată de cei patru prelaţi, după care gazda momentului, părintele arhimandrit Sorin Sava Pleşa, în numele sărbătoriţilor, a mulţumit primarului Mircia Gutău şi Consiliului Local pentru onoarea acordată. În cuvântul său, primarul Mircia Gutău a reiterat faptul că stimează oamenii care construiesc ceva durabil pentru comunitatea în care trăiesc, apreciind că cele patru lăcaşuri ridicate de cei mai noi cetăţeni de onoare ai Râmnicului – Biserica Sfinţii Petru şi Pavel din Nord, Catedrala Înălţarea Domnului din Ostroveni, Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Ostroveni şi Mânăstirea Antim din Troianu – au îmbogăţit zestrea spirituală şi urbanistică a oraşului.

Primăria Râmnicu Vâlcea

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ