”Mioriţa”, o capodoperă de doi lei?

0

Intenţia schimbării logoului de ţară, din ”frunza” Elenei Udrea în ”oaia” lui Petre Daea, a atras, pe bună dreptate, ironii. Din băşcălie în băşcălie, s-a ajuns la ”Mioriţa”, un mai vechi cui în coastă al odihniţilor de lecturi care au extras dintr-o capodoperă două păcate ireconciliabile: oaia e turnătoare (avantaj DNA) şi întreaga baladă e fatalistă. Postăm câteva păreri mai mult decât autorizate care zic altceva. G. Călinescu: ”«Mioriţa» ar trebui plasată între operele fundamentale ale poporului român”. Apropo de fatalism: ”(…) eroul central al capodoperei folclorice româneşti decide să se contopească cu natura şi să nu ţină piept duşmăniilor ce i-au fost prevestite, dând astfel naştere la cea mai de seamă şi valoroasă operă pe care s-a încumetat s-o creeze poporul român”. Dimitrie Caracostea, pe aceeaşi temă uzată şi abuzată: ”Ansamblul literaturii noastre poporane, atât cel epic cât şi cel liric, arată că este mai mult decât o exagerare, o dezumanizare, să admiţi ca produs al factorului istoriei sau ca reflex al caracterului etnic, un fatalism care merge până la primirea morţii, fără a reacţiona. De la caracterul de jale propriu liricii noastre până la presupusul pasivism din Mioriţa este drum lung. (…) Avem la cei care subliniază fatalismul din Mioriţa o falsă înţelegere a semnificaţiei”. Simion Florea Marian remarcă: ”Este imposibil pentru cineva să înţeleagă balada Mioriţa cu acceptarea sacrificiului de către cioban atâta timp cât nu înţelege spiritul creştin şi sacrificiul lui Hristos”. Cunoscutul folclorist şi etnograf găseşte în ”Mioriţa” similitudini biblice uimitoare şi de necombătut: ciobanul care are grijă de mioara bolnăvioară se aseamănă păstorului din pilda oii rătăcite; motivul complotului de către confraţii ciobani corespunde trădării lui Hristos de către aproapele său, Iuda; faptul că ciobanul victimă este ”mai ortoman” corespunde sacrificării Fiului lui Dumnezeu – fiecare dintre cei doi ar fi avut suficiente resurse să se opună uciderii, dar misiunea, scopul lor, este mai presus; viziunea anticipată a victimei asupra morţii corespunde viziunii şi rugăciunii lui Iisus (în grădina Ghetsemani); iertarea şi îngăduinţa faţă de cei doi ciobani asasini corespund întoarcerii celuilalt obraz în iertarea creştină; căsătoria cu moartea este urmată de biruinţa asupra morţii prin continuarea vieţii în lumea sufletelor (simbolizată prin ”stele făclii”) – asemănare cu Învierea lui Hristos etc. Că nici Iisus nu s-a pus cu ciomagul pe Iuda ne poate duce, în opinia îngustă a detractorilor, la ideea că religia creştină este una profund fatalistă. Dar, e la modă astăzi să înjuri acolo unde ar trebui să meditezi cu sfinţenie la rădăcina neamului care ţi-a dat viaţă.