Vinovat de a fi văzut Niagara

0

Mihai Şora, un longeviv fermecător prin ştiinţa de carte şi filosofia de viaţă, avea 98 de ani când a cerut-o în căsătorie pe Luiza Palanciuc, o femeie frumoasă, mult mai tânără, care se remarcase ca poetă, eseistă, traducătoare şi cercetătoare în filosofia politică. Atunci, în 2015, ea traversa într-un mod fabulos cea de-a 42-a primăvară din buletin. O poveste de cuplu suprarealistă într-un univers paralel animat de cu totul alte valori decât cele peren ştanţate. O chimie în doi care, înainte de a fi explicitată, dacă aşa ceva e posibil, merită asumată de orice norocos. Adevărat, cererea în căsătorie pentru care ”întinerise” academicianul Mihai Şora a dospit vreo 25 de ani, timp în care s-au pus de acord endorfinele. S-a întâmplat la 25 mai 2015, când pulsaţiile minutului de aur 19,36 – 19,37 au făcut legea. De ce şi cum, mărturiseşte însăşi femeia hărăzită a rosti un lung şi cochetant DAAAAA ”bărbatului care a avut tăria, în faţa lumii întregi (neauzitor de vorbe nedrepte), s-o ceară în căsătorie”. Nu muşchii şi tatuajele care îi sperie pe copii au convins, nici conturile în bancă, fără număr, nici iahturile. ”Limba română este cea care-ţi poate da şi ţărmul şi marea”, enunţă generalist şi poematic Luiza Palanciuc – Şora, care este şi realizatoarea peliculei de familie ”100”. Excelent vorbitor de limba română şi nu doar, Mihai Şora întindea femeii iubite puntea de cristal a unui destin care ar fi clintit şi stânca. La 98 de ani! A fost bun prieten cu Eliade şi Cioran, cu Ionescu şi Brâncuşi. La Paris a audiat cursurile unor gânditori precum Wahl, Laporte sau Etienne Gilson, cel care, la rândul său, avea să spună despre român că ”un asemenea filosof se naşte o dată la o sută de ani”. A activat în Rezistenţa franceză, dar în 1948 a refuzat cetăţenia conaţionalilor lui Napoleon şi a ales să revină acasă din ataşament faţă de originile sale bănăţene. A fost cel dintâi ministru al învăţământului după revoluţie şi a participat la fenomenul numit Piaţa Universităţii. La Cluj-Napoca, unde domiciliază de 50 de ani, primeşte pe oricine în casa lui, cu braţele deschise, ”când nu sunt sparte ţevile de la baie sau de la bucătărie”, ceea ce denotă că sublima gazdă nu locuieşte într-un turn de fildeş, incasabil. Murmură femeii hitul preferat în felul său neasemuit şi poartă cămaşă roşie pentru că roşul înseamnă viaţă. Iar de viaţă se bucură cu seninătatea pe care i-o conferă Clipa. Are şi Mihai Şora un vis terestru, acela de a ajunge sub cascada Niagara, ”să-i cadă apa-n cap”, dar nu are viză pentru Americi şi nici dolari pentru avion. Este detaliul care m-a făcut să zâmbesc, apoi să mă simt vinovat pentru că, vai, cum ar fi oftat Octavian Paler, mie chiar mi-a căzut Niagara în cap.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ