În castelul prinţesei aviator zboară liliecii

Din pădurea aflată între Călimăneşti şi Căciulata, pe partea stângă, cum mergi spre Sibiu, priveşte Oltul, fantomatic şi trist, un castel în paragină. De la etajul 1 al clădirii, altădată splendidă, se aude lătratul ameninţător al unui dulău. La parter, încă un câine. Iar în balconul de sus, odinioară operă de artă, flutură nişte nădragi bărbăteşti puşi la uscat. Castelul aparţine legendarei familii Cantacuzino care, începând cu secolul al XVII-lea, a dat Ţării Româneşti şi Moldovei domnitori de seamă. Dar această clădire, impunătoare şi romantică, este legată şi de numele unei femei speciale din ilustrul neam: Ioana Cantacuzino, pionier şi as al zborului.

0

Trei Cantacuzini îşi dispută în instanţă castelul
Construit la sfârşitul secolului al XIX-lea de I.G. Cantacuzino, un inginer ilustru şi bogat din neamul Cantacuzinilor, castelul a fost retrocedat în urmă cu câţiva ani unor descendenţi ai familiei: Alexandru Cantacuzino, avocat în Franţa, şi Matei Cantacuzino, om de afaceri. Ulterior, din moştenire şi-a cerut partea şi o vară a celor doi, care trăieşte în Canada, procesul aflându-se în instanţe şi la ora actuală.

Străjerul Costică: „Preţ de vânzare, 1 milion de euro”
Până una-alta, în castel locuieşte domnul Costică împreună cu familia. Spune că a fost împuternicit de proprietari să aibă „grijă” de clădire, teren şi dependinţe. Deocamdată însă, trebuie să îşi poarte el de grijă: „Ţinem un câine la etaj, am şi eu lucrurile mele, vin ţiganii, au vrut de multe ori să fure. E totul distrus şi se intră cu uşurinţă. Mai sunt şi alţi câini, da!”
Până a interveni a treia rudă în instanţă, proprietatea a fost scoasă la vânzare pe un preţ semnificativ. ”Au cerut 1 milion de euro pe tot ce e aici: clădire, castelul care are 15 camere, teren, dependinţe. În spate este o gheţărie, aici, alături, locuiau angajaţii”, spune „străjerul” Costică.

Soluţia de a scoate din paragină clădirile restituite: supraimpozitarea cu până la 500%
Devenit după naţionalizare „Vila 23 August”, Castelul Cantacuzino rămâne emblematic pentru Călimăneşti. Cu atât mai mult cu cât, având o temelie solidă şi fiind construit pe principiile unei clădiri medievale, poate rezista încă multă vreme. În Călimăneşti mai sunt şi alte edificii de notorietate, restituite şi ţinute în paragină, iar conducerea primăriei este decisă să ia măsuri. „Vom trece la supraimpozitarea cu până la 500% pentru clădirile şi terenurile neîngrijite. Este un demers de durată, însă nu vom renunţa dacă proprietarii nu se conformează”, spune Florinel Constantinescu, primarul oraşului Călimăneşti.

Ioana Cantacuzino, posesoarea brevetului nr.1 de pilotaj feminin din România
Ultima descendentă a Cantacuzinilor care a trăit în castel până la naţionalizare a fost prinţesa Ioana Cantacuzino. As al aviaţiei, posesoare a brevetului nr.1 de pilotaj feminin din România, Ioana îşi petrecuse copilăria la Călimăneşti, unde a urmat şi Şcoala Primară. Apoi a plecat la studii la Paris, manifestându-şi pasiunea pentru zbor şi istorie. În 1930, fratele ei, Mircea Cantacuzino, un alt pionier al zborului, se prăbuşeşte pe aerodromul de la Băneasa şi moare după câteva zile în chinuri groaznice. De atunci, prinţesa n-a mai zburat niciodată. Va lupta însă pentru întemeierea unei şcoli de aviaţie sportivă, căreia i-a dat numele fratelui dispărut şi pe care a şi condus-o o perioadă. La această şcoală îşi obţin brevetele de pilot prinţesa Marina Ştirbey, Irina Cioc, Mariana Drăgescu, Victoria Pokol, Nadia Russo şi îşi echivalează brevetul obţinut în SUA celebra Smaranda Brăescu, prima femeie paraşutist cu brevet din România.
Prinţesa Cantacuzino intră din motive neclarificate încă în conflict cu generalul Antonescu, iar în anul 1941 este închisă în lagărul de la Târgu Jiu. După câteva luni va fi trimisă cu domiciliu forţat în castelul de la Călimăneşti, bucurându-se, pentru moment, de tot confortul: covoare, perdele scumpe, lenjerie fină, ceramică italiană şi germană, plăpumi de mătase, bibelouri rare, servicii de sufragerie, obiecte de toaletă, lămpi de faianţă japoneze etc. Sub ochii ei, castelul este rechiziţionat, devenind spital pentru nemţi, iar la a doua rechiziţionare de către armata sovietică, spital pentru soldaţii români.
Prinţesa ajunsese să trăiască într-o cămăruţă de la parter, în solitudine, făcându-şi focul într-o sobă de metal şi scriind, pe furiş, puţinilor prieteni. În 1949, clădirea a fost naţionalizată, iar în 1950 Ioana Cantacuzino este evacuată din propria-i casă, repartizându-i-se o cămăruţă la o doamnă Iepureanu, pe strada principală a Călimăneştilor. S-a stins într-un anonimat total, săracă şi foarte bolnavă, pe 15 decembrie 1951. A fost înmormântată în cimitirul din Călimăneşti, de lângă podul Oltului. Apoi cimitirul a fost arat, în locul lui clădindu-se câteva blocuri. Chiar dacă rămăşiţele prinţesei Ioana Cantacuzino, altădată ”Duduca”, au dispărut în lamele plugului, numele său rămâne în istorie. Fascinant, ca şi fascinaţia zborului!