„Duplicitatea şi oportunismul sunt singurele atribute ale lui Mihail Genoiu. În ciuda avertismentelor societăţii, acesta rămâne un traseist politic care vrea cu orice preţ Primăria Craiovei, evadând dintr-un partid în altul după interes. Domnul în cauză este VICEPRIMAR PMP şi primar interimar al Craiovei, funcţii pe cară ÎNCĂ le exercită cu sprijinul politic al Mişcării Populare, deşi a devenit fără scrupule candidatul pesedist. În aceste condiţii îi solicit demisia lui Mihail Genoiu, pentru că exerciţiul trădării să nu devină obisnuinţă în administraţie! PMP, dacă era un partid care se respectă, preşedintele ar fi exclus imediat un membru care a tradat şi partidul şi electoratul pentru un blat cu PSD. Mihail Genoiu să-şi asume infidelitatea politică faţă de craioveni. Îi cer lui Mihail Genoiu să renunţe la toate funcţiile din Primărie pentru ca această cârdăşie, indiferent de miza ei, trebuie tranşată urgent. Deşi craiovenii aşteaptă corectitudine, domnul Genoiu a transmis că singura funcţie de care e demn este cea de dual sim, cu semnal slab“, a scris pe pagina sa personală senatorul Mario Oprea.
Am încercat să obţinem şi un punct de vedere din partea viceprimarului Mihail Genoiu (foto), însă acesta nu a putut fi contactat.