PSD şi-a anunţat candidatul pentru Primăria Craiova din biroul lui Dragnea

Social-democraţii au confirmat miercuri candidatura lui Mihail Genoiu, actualul primar-interimar al Craiovei, pentru bătălia electorală din 11 iunie. Anunţul a fost făcut de liderul PSD Dolj, senatorul Claudiu Manda, printr-o postare pe pagina personală de socializare, însoţită de o poză în care mai apar Liviu Dragnea - preşedintele PSD, Lia Olguţa Vasilescu - ministrul muncii şi senatorul Radu Preda.

0

„Astăzi ne-am întâlnit cu președintele Liviu Dragnea. Concluziile discuției au fost că echipa de parlamentari rămâne neschimbată pentru a continua implementarea programului de guvernare și proiectele de interes regional cum ar fi construirea drumului expres în regim de autostrada Craiova-Pitești și a spitalului regional, iar Mihail Genoiu rămâne să ducă la îndeplinire proiectele asumate la nivelul administrației locale craiovene. Mihail Genoiu devine, astfel, candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Craiova, având ca obiectiv continuarea proiectelor validate de votul din iunie 2016, împreuna cu echipa de consilieri locali PSD. Mult succes, Mihai! Sunt sigur că ai capacitatea și voința de a îndeplini asteptarile craiovenilor! Suntem alături de tine!“, a scris senatorul Manda în postarea sa.
Mihail Genoiu se află la cel de-al doilea mandat de consilier local şi viceprimar al municipiului Craiova, în prezent el preluând şi atribuţiile de primar după demisia Liei Olguţa Vasilescu din funcţie.