Oltenia este sprijinită de la Bruxelles să renască
Fondul European pentru Investiţii Strategice, adus de Marian Jean Marinescu la Craiova

După o perioadă mai lungă de timp de dispariţie de pe scena publică doljeană, europarlamentarul liberal Marian Jean Marinescu a realizat un tur de forţă la sfârşitul săptămânii trecute, revenind „en-fanfare“ în prim-planul vieţii socio-politice a Craiovei. În premieră pentru regiunea Oltenia, la iniţiativa europarlamentarului, reprezentanţii Fondului European pentru Investiţii Strategice (EFSI) şi ai Băncii Europene de Investiţii (BEI) au prezentat autorităţilor din regiune, dar şi reprezentanţilor mediului de afaceri, oferta financiară a celor două instituţii menită a da o mână de ajutor regiunii noastre. La două zile distanţă, din cabinetul său de europarlamentar, Marinescu a explicat pe îndelete şi pe înţelesul tuturor de ce sintagma „Europa cu două viteze“ este una lipsită de suport în realitate.

0

Au trecut luni bune de când cel mai titrat politician doljean încă în activitate, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, s-a retras intempestiv de pe scena publică şi politică a judeţului. Deranjat de unele „diktate“ politice de la Bucureşti, fostul preşedinte al PNL Dolj a făcut decis un pas în spate şi s-a dedicat activităţii sale de la Parlamentul European. Departe de scena publică doljeană, „Marijan“, cum îi spun apropiaţii, nu a încetat să se gândească la modalităţi concrete de a-şi ajuta judeţul şi regiunea din care provine.
Aşa se face că, vineri, 10 martie, în sala de conferinţe a hotelului Ramada din Craiova, europarlamentarul craiovean a organizat o conferinţă la care au fost invitaţi, pentru prima dată în Oltenia, reprezentanţii la cel mai înalt nivel ai Fondului European pentru Investiţii Strategice (EFSI) şi ai Băncii Europene de Investiţii. În sală, din toate judeţele Olteniei, au fost prezenţi factori de decizie din administraţia publică locală, între care preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, și primarul interimar al Craiovei, Mihai Genoiu. În deschiderea întâlnirii, Marian Jean Marinescu a explicat, pe scurt, care sunt avantajele unei colaborări cu EFSI: „Am vrut să fac această întâlnire ca să fie un prim pas spre cunoaşterea acestui fond. Spre bucuria mea, domnul Wilhelm Molterer, directorul acestui fond şi fost vicepreşedinte al BEI, a acceptat să vină la Craiova şi, alături de ceilalţi, va transmite informaţiile necesare atât pentru administraţiile publice, cât şi pentru privaţi, pentru a utiliza pe viitor acest fond. Sunt foarte multe domenii în care se poate utiliza finanţare pe acest fond. Eficienţa energetică a clădirilor ar fi un exemplu şi, cel puţin în Craiova, pe care o cunosc foarte bine, s-a făcut foarte puţin în această privinţă. Sunt casele sociale, de care este nevoie şi au fost tot felul de încercări nereuşite în această privinţă; este nevoie de spitale şi centre de sănătate, şcoli şi grădiniţe. (…) În Polonia, sunt vreo trei spitale semnate. Deci, lucrurile ar trebui să meargă mult mai repede. Există această posibilitate, există bani şi pe dezvoltare regională şi posibilitate de a avea consultanţă de la EFSI, chiar şi bani. Cred că ar trebui să ne mişcăm mult mai repede”.

Fonduri rambursabile pentru obţinerea banilor europeni nerambursabili

Wilhelm Molterer, directorul EFSI, aflat în premieră în Craiova, a explicat participanţilor prezenţi la conferinţă care sunt modalităţile obţinerii unei finanţări rambursabile din partea instituţiei pe care o conduce şi, mai ales, care sunt domeniile eligibile: „O să vedeţi că paleta este una foarte largă: cercetare, dezvoltare şi inovaţie, aici este vorba de a îmbunătăţi competitivitatea. Apoi toate investiţiile din domeniul energetic, mai ales investiţiile în energii regenerabile, în eficienţă energetică, în reţele energetice şi modernizarea infrastructurii energetice. Ne interesează de asemenea şi infrastructura de transport. 50% din investiţii se fac cu parteneri publici şi 50% cu parteneri privaţi. În anumite ţări, şi s-a vorbit aici de Italia, există ideea platformei de investiţii şi care sunt sprijinite. De exemplu, dacă aveţi investiţii în internet cu bandă largă. De regulă, acestea sunt investiţii la nivel regional, de obicei cam mici pentru BEI, dar dacă le regrupăm în cadrul unei platforme şi devin un efort comun, atunci există un instrument clasic şi EFSI poate să vină să contribuie”. De subliniat este faptul că finanţările EFSI sunt, în integralitatea lor, rambursabile şi pot fi folosite în procesul de atragere a fondurilor europene, capitol la care ţara noastră este corijentă.

„Eu susţin o Europă federală“

La doar două zile distanţă de întâlnirea cu finanţiştii europeni, duminică, Marian Jean Marinescu a susţinut o conferinţă de presă în care a ţinut să destrame mitul Europei în mai multe viteze. “Ce a făcut Juncker? A pus pe masă toate discuţiile care au avut loc până acum. Că le-a pus în 5 scenarii a fost propunerea lui. Acum urmează un drum de cel puţin doi ani, din păcate. Eu cred că lucrurile trebuiau lămurite mult mai rapid. Toată lumea vorbeşte despre viteze. Văd că dă frumos şi la unii şefi de stat. Hollande, de exemplu. (…) Se vorbeşte de state euro şi non-euro. Există?! Putem să le spunem o viteză şi altă viteză, dar asta e situaţia. Există un venit mediu într-o ţară şi un alt venit mediu în altă ţară?! Există un PIB pe cap de locuitor şi un alt PIB pe cap de locuitor într-un alt stat?! Există. Normal că sunt diferenţe între statele UE. Să nu uitaţi că deviza principală a Uniunii este “unitate prin diversitate”. Politicile europene sunt făcute pentru a aduce statele UE cât mai aproape unele faţă de altele. Dar nu poţi să împarţi zona euro şi non-euro în Est şi Vest. Pentru că este un fals. Danemarca este singurul stat care spune că nu intră niciodată în zona Euro, dar mai este şi Suedia, şi nu este în Est. În Est mai sunt şi două state care sunt în zona Euro“, a declarat Marinescu. Totodată, răspicat, el a menţionat că este pentru o Europă federală.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ