ALDE DOLJ: Programul Naţional de Dezvoltare Locală va aduce bani pentru dezvoltare în comunităţile locale din Dolj

Ordonanţa de urgenţă 6/2017, prin care Ministerul Dezvoltării primeşte 30 de miliarde de lei pentru perioada 2017 - 2020, a fost aprobată marţi de Senatul României.

0

„Acest lucru înseamnă resurse financiare pentru priorităţi de dezvoltare (şcoli, creşe, grădiniţe) dar şi pentru repararea de unităţi sanitare sau reabilitarea de drumuri, poduri şi podeţe. Ordonanţa se va aplica pentru toate primăriile din ţară. Alocarea banilor se va face exclusiv pe criteriul îndeplinirii unor condiţionalităţi de către primari. Referitor la dezbaterea iscată asupra  creditelor de angajament, precizăm că acestea sunt stabilite de o comisie interministerială, cu specialişti din Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Dezvoltării. Ele nu sunt credite acordate cu dedicaţie, ci pot fi accesate de orice primărie, indiferent de coloratura politică a primarilor. Aceste credite exercită o presiune bugetară importantă în următorii trei ani însă rolul lor este de a stimula investiţiile şi de a crea contexte economice favorabile dezvoltării localităţilor. Ele sunt  credite de angajament pentru investiţii care vor avea  efect de multiplicare şi  vor genera venituri suplimentare la buget şi, bineînteles  locuri de muncă, atât de necesare”, a declarat preşedintele ALDE Dolj, Ion Cupă.