Că ne jucăm cu focul în aceste zile, după obiceiul casei sau al altor dependinţe, ne-o spune, clar şi aşezat, Apelul celor peste 80 de academicieni către Poporul Român şi instituţiile Statului Român. Documentul, de mare forţă prin acuitatea şi transparenţa punctelor de vedere, încât să priceapă şi vlădica şi opinca, readuce în discuţie spiritul nostru coagulant şi cere ”pedepsirea agresorilor” de către instituţiile în drept. Aşadar, peste 80 de membri ai Academiei Române, ”îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate «corectitudini politice», dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român”, trag semnalul cuvenit pentru încetarea războiului româno-român ce se poartă într-o recuzită şi cu mijloace sinucigaşe. Picătura care, de justeţe, a umplut paharul iureşului popular stârnit de Ordonanţa 13 nu spală încercările recurente de ”regionalizare” a României sau de enclavizare pe baze etnice contrare Constituţiei României şi tendinţelor de integrare europeană. Întrucât Apelul dat publicităţii pe 8 februarie ţine de analiză în timp, iar actualele megaproteste sunt doar cap-compasul, Academia Română trece în revistă ”realizările” obţinute în perioada postdecembristă: rescrierea tendenţioasă a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi a instituţiilor fundamentale, corupţia, apariţia de tensiuni sociale. Şi ne oprim aci în anul premergător Centenarului Marii Uniri, amintit şi de preşedintele Klaus Iohannis, convinşi că nu doar ”românii mei”, ci toţi românii îl vor serba cum se cuvine. Câţiva dintre semnatarii Apelului din 8 februarie au şi sărit la gâtul ideatic al acestui corpus de atenţionare în vâltoarea evenimentelor din Piaţa Victoriei şi din Dealul Cotrocenilor, dezicându-se de unul sau altul dintre subpunctele incriminate, mergând, formal, până la stilistică şi retorică. Spre a le disipa orice ezitare soră cu dindărătul, rugaţi sunt să ia aminte la afirmaţiile fără precedent făcute la Televiziunea Naţională de Călin Georgescu, Directorul Executiv al Instituţiei ONU pentru Indicele Global al Sustenabilităţii: ”România nu mai este un stat, ci o corporaţie condusă de străni. În ultimii 26 de ani, România a pierdut peste UN TRILION de euro, mai mult decât a pierdut de la Ştefan cel Mare până în ‘89”. Aşa înţelegem mai bine ceea ce ştiam din capul locului: megaprotestele de superbă trezire naţională, de parcă timp de 26 de ani am fost beţi, au puritatea controlată de sută la sută.
