De la începutul anului 2015, orice femeie poate da fuga la farmacie, fără prescripţie medicală, pentru a cumpăra contraceptivul de urgenţă destinat prevenirii sarcinii după un act sexual neprotejat sau dacă metoda de contracepţie folosită a eşuat. Un contraceptiv scump, care se administrează în termen de cinci zile de la contactul sexual neprotejat şi care, în ciuda renumelui, nu poate preveni apariţia tuturor sarcinilor. Deşi au folosit cu încredere EllaOne, sute de femei s-au trezit însărcinate. După o monitorizare atentă, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi compania Laboratoire HRA Pharma au informat casele judeţene de asigurări de sănătate să aducă la cunoştinţa specialiştilor reacţiile adverse ale EllaOne şi să monitorizeze cazurile de sarcină apărută la femeile expuse la acest contraceptiv şi să le raporteze.
Sute de eşecuri
„Casa Judeţeană de Sănătate Olt a primit o atenţionare privind medicamentul EllaOne, prin care ni se comunică faptul că EllaOne nu poate preveni apariţia tuturor sarcinilor şi că Agenţia Europeană a Medicamentului a solicitat acordarea statutului de medicament, care poate fi eliberat fără prescripţie medicală, ca registrul de sarcini să rămână în vigoare şi să fie extins către toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii implicaţi în îngrijirea femeilor gravide”, declară dr. Antoanete Petra, medic-şef CAS Olt.
„Până în prezent, datele colectate prin intermediul acestui registru de sarcini, împreună cu alte date de supraveghere după punerea pe piaţă, au permis colectarea unui număr de 855 de cazuri de sarcini expuse la EllaOne”, se specifică în comunicarea către profesioniştii în domeniul sănătăţii.
Monitorizarea se face prin aplicarea unor chestionare. Astfel, toate femeile care se prezintă la clinici sau spitale pentru întreruperi de sarcină ar trebui chestionate dacă au folosit contracepţia de urgenţă şi ce produs au utilizat, datele fiind completate în registrul de sarcină.
Cum se poate face o contracepţie de urgenţă sigură
Deşi multe femei dau fuga la farmacie pentru pilula de a doua zi, sunt specialişti care nu o recomandă. „Eu nu prescriu niciodată ellaOne. Am avut paciente care au rămas însărcinate cu acest contraceptiv de urgenţă. Acesta dă eşec din cauza subdozajului hormonal, trebuie o anumită cantitate de estrogen, o anumită cantitate de progesteron, care să asigure efectul contraceptiv”, spune dr. Doina Deaconescu, specialist Pannning Familial.
Recomandarea specialistului este pentru o altă metodă. „Cel mai corect, prevenirea unei sarcini nedorite în aceste condiţii se face printr-o folie de Tri-Regol – este cel cu care am lucrat eu cel mai mult fără risc de sarcină, pe care l-am recomandat şi la 5 zile după contactul sexual neprotejat. Se ia din ultimele 10 pastile prima doză de 4, iar la 12 ore de la prima doză încă 4. În situaţia în care femeia vomită în primele 2 ore de la administrare, trebuie să repetă doza. De obicei se ia în asociere cu un antivomitiv şi după mâncare, nu pe stomacul gol. O altă metodă de urgenţă este şi implantarea steriletului”, recomandă dr. Deaconescu.
Ella One nu este însă singurul medicament cu reacţii adverse pentru care a fost atenţionată Casa de Sănătate. Anul acesta, CAS Olt a mai primit o informare pentru Levetiracetam, care dă erori de medicaţie asociate cu supradozarea, iar anul trecut s-au primit 22 de informări legate de utilizarea unor medicamente.