Ar fi fost prea frumos la plecarea Olguţei

0

Fostul primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, lasă în urmă un cumul de realizări una mai vizibilă decât alta în percepţia publică. Locuitorii cartierelor care au resimţit lipsa de calitate a apei ar plasa pe loc fruntaş firul 2 de aducţiune Izvarna. Cei cu venituri mici, acutizante mai ales iarna, nu ar minimaliza scăderea preţului la gigacalorie. Alţi craioveni ar spune bogdaproste pentru că au scăpat de colţii maidanezilor. Întrucât Oltenia e o eternă Terra Nova, iar Universitatea tânjea după un oval modern, stadionul care prinde contur ar avea şi el întâietate. Ca şi, pe alt plan, reabilitarea Parcului ”Nicolae Romanescu”, a centrului civic al Băniei. Ca şi Spitalul Municipal care va fi dat în folosinţă nu peste multă vreme. Ca şi modernizarea unor şcoli, ca şi reabilitarea liniei de tramvai. Pentru că nu suntem mânăstirea Caşin, ne oprim aici cu plusurile bifate în cei peste patru ani de mandat al Liei Olguţa Vasilescu în postura de edil al Craiovei. La ultima sa conferinţă de presă, din 8 ianuarie (despre care a consemnat şi Indiscret în Oltenia), ea s-a oprit, cu fair-play, şi la neîmpliniri, cum e cartierul chinezesc de pe strada Caracal. O altă iniţiativă puţin amintită este ratarea de către Craiova a titlului de capitală culturală europeană în 2021. Mai de efect, poate, având în vedere dimensiunea manifestărilor cultural-artistice, a activităţilor edilitare subordonate, decât micile ziduri chinezeşti de pe strada Caracal. Nu aducem prin asta vreun reproş nici măcar ultimului asistent din uriaşul angrenaj care a pus pe şine un proiect atât de ambiţios. Zic angrenaj oltenesc pentru că au fost implicate toate judeţele din regiune, fiecare cu specificul său. Craiova a pierdut (pe moment, ne place să credem) bătălia pentru europenismul cultural, în dispută cu municipii cel puţin la fel de merituoase – Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Baia Mare etc. Cum se ştie, Timişoara e cea care a întrunit opţiunile juriului şi nu are rost să tragem spre bănăţeni cu coada ochiului. Dacă însăşi capitala ţării a risipit această râvnită învestitură şi nu se lamentează, de ce ne-am lamenta noi? Dar nici fără sânge la un aşa proiect năruit, nu se cade. În perioada premergătoare jurizării, n-a existat manifestare culturală neînrolată genericului ”Craiova – capitală culturală europeană 2021”. Prin asumarea afectivă şi efectivă a insuccesului, care nu e o catastrofă, s-ar fi descărcat o parte din gestiunea de suflet care a dat glas proiectului. Pentru că nu poţi pierde ceea ce nu ai. Iar Craiova dispune indubitabil de instituţii culturale şi artistice valoroase, de personalităţi marcante. Ca şi întreaga Oltenie, de altfel, a cărei capitală istorică a fost şi rămâne. Visul continuă.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ