Președinte ALDE Dolj: Eu îmi doresc să avem candidat la Primăria Craiova

Președintele ALDE Dolj, Ion Cupă, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că și-ar dori ca partidul său să vină cu un candidat pentru funcția de primar al Craiovei, dar o decizie în acest sens va fi luată abia după ce va exista o discuție și cu partenerii de alianță din PSD.

0

Deputatul Ion Cupă a precizat că, pentru dezvoltarea organizației, ALDE trebuie să vină cu un candidat, dar admite că, fiind într-o alianță cu PSD, este posibil ca liberal-democrații să fie nevoiți să susțină candidatul partenerilor. „Eu unul aș vrea să avem candidat. Acest lucru este important pentru dezvoltarea organizație. Însă, înainte de toate, având în vedere că suntem într-o alianță la guvernare cu PSD, cred că este firesc să avem niște discuții și cu ei“, a declarat Cupă, care a recunoscut că există deja membri ai ALDE care și-au manifestat interesul pentru o eventuală candidatură.