Marele PNL a pornit din capul locului la drum ca un soi de compromis unanim acceptat atât de latura băsistă a fostului PDL, cât şi de ultraliberalii nostalgici ai USL-ului. Pentru a împăca pe deplin aceste curente, s-a înfiinţat instituţia co-preşedintelui şi s-a luat decizia, una fundamental greşită după cum se poate observa acum, ca procesul de unificare să se întindă de-a lungul a doi ani. S-a dorit ca astfel să se minimalizeze pierderile la nivel local, în organizaţiile judeţene, municipale sau comunale. Calculul de la centru nu s-a potrivit, însă, deloc cu realitatea de pe teren, în fapt determinând şi întreţinând o serie întreagă de conflicte mocnite la nivelul filialelor judeţene. De aici şi până la fiasco-ul din alegerile parlamentare nu a mai fost decât un pas, semi-înfrângerea din alegerile locale din acest an.

Leadership falimentar
Impusă de preşedintele Klaus Iohannis în fruntea vechiului PNL, Alina Gorghiu nu s-a ridicat nici pe departe la nivelul aşteptărilor maselor largi liberale. Lipsită de experienţă în ceea ce priveşte conducerea unui partid mare precum cel nou liberal, actuala senatoare de Timiş s-a dovedit ezitantă şi lipsită de viziune pe termen lung, în ciuda anvergurii sale politice de netăgăduit şi a bunelor intenţii de care a dat dovadă cu prisosinţă în întreaga sa carieră politică. Din lider atotputernic, treptat, treptat, Gorghiu s-a transformat în pompierul de serviciu al partidului, persoana chemată să stingă multitudinea de scandaluri în care erau implicaţi foştii liberali. Deşi intransigentă şi consecventă în a impune anumite criterii de ordin moral, ea a păcătuit prin lipsa de viziune pe termen scurt şi prin paşii mărunţi şi ezitanţi în ceea ce priveşte reformarea din temelii a partidului.
La rândul său, al doilea co-preşedinte al PNL, Vasile Blaga, a fost privit cu multă încredere de colegii pedelişti atunci când a reuşit să rupă legăturile partidului cu Traian Băsescu. Era generalul de încredere al partidului, liderul care condusese partidul în nenumărate bătălii electorale cu rezultate, pe alocuri, remarcabile. Dar curând a devenit clar pentru orice persoană avizată că nimeni şi nimic nu-l poate transforma pe acest Murat portocaliu într-un Napoleon galben-albastru. Dincolo de spiritul său organizatoric şi respectul filial cu frica de care se bucura, Blaga s-a dovedit a fi un executant genial, dar un strateg politic infantil, lipsit de viziune şi curaj. Uşor, uşor, a ajuns să fie acuzat de foştii săi tovarăşi de partid de noncombat în relaţia cu proaspeţii colegi liberali. Nu puţini au fost acei vechi pedelişti care l-au acuzat că a vândut partidul preşedintelui Iohannis, după ce cu greu fusese smuls din ghearele lui Băsescu.

Cioloş, un pariu ratat
Transformat peste noapte într-un Mesia electoral, premierul tehnocrat Dacian Cioloş a atârnat ca o piatră de moară de gâtul liberalilor. Deşi cu o mulţime de realizări în plan administrativo-economic în anul petrecut în Palatul Victoria, premierul tehnocrat a păcătuit grav în ceea ce priveşte politicile de comunicare cu cetăţenii ale căror destine vremelnic le păstorea. Şi tocmai acest lucru s-a întors ca un bumerang în capul liberalilor al căror candidat la funcţia de premier era Cioloş.
Un alt reproş pe deplin întemeiat care i s-a adresat fostului comisar european a fost acela al non-combatului de care a dat dovadă în primele trei săptămâni de campanie electorală. Chiar dacă îi purtau pozele în braţe precum nişte sfinte moaşte, liberalii au fost ignoraţi cu desăvârşire de premier. Mai mult, atunci când totuşi alegea să deschidă gura, Cioloş peiora la nesfârşit cu programul său în o sută de puncte şi condiţiona colaborarea cu liberalii de aplicarea strictă a acestuia. Aşa s-a ajuns ca, practic, electoratul de dreapta, tradiţional liberal, să creadă că PNL-ul nu are un program propriu de guvernare în cazul în care vor câştiga alegerile, fapt ce i-a costat pe supuşii doamnei Gorghiu câteva procente bune.

Un altfel de preşedinte, nu neapărat mai bun pentru liberali
Nici preşedintele Klaus Iohannis nu a fost vreun vector de imagine pentru penelişti. Aflat într-o continuă scădere în topul credibilităţii de la învestirea sa, preşedintele a refuzat cu obstinaţie să mai joace vreun rol în comedia electorală, lăsându-şi „supuşii“ să agonizeze la porţile Cotrocenilor. Ca să-i „îngroape“ şi mai mult, pe la mijlocul campaniei electorale, Iohannis s-a apucat să le critice şi strategia, reproşându-le direct lipsa de comunicare cu electoratul. Ciudat, nu de acelaşi tratament s-au bucurat şi pesediştii. Pur şi simplu au fost ignoraţi de Cotroceni, chiar dacă ar fi fost loc de o mulţime de critici demobilizatoare. Or, toate aceste semnale i-au debusolat definitiv pe simpatizanţii liberali, demoralizând activul de partid chiar în mijlocul campaniei electorale.

„Buldogul“ cu botniţă
Cel de-al patrulea factor care a determinat dezastrul electoral din 11 decembrie îl reprezintă lipsa lui Vasile Blaga din fruntea echipei de campanie. Chiar dacă nu este un mare strateg politic, în rolul de „vătaf“ electoral lui Blaga îi stă foarte bine. Se pricepe să mobilizeze, ştie să dea cu biciul, în general are toate calităţile unui general politic de linia întâi. Dosarul penal deschis de DNA şi normele de integritate ale partidului l-au determinat pe „Buldog“ să facă un pas în spate, lăsându-l „la butoane“ pe arădeanul Gheorghe Falcă. „Nu numai că am rămas fără general în campanie, dar filialele noastre din Ardeal, toate fidele lui Blaga, au resimţit din plin şocul şi, poate pentru prima dată în istorie, am pierdut în mai multe judeţe transilvane. Nimeni nu exclude şi o retragere deliberată cauzată de tragerea lui Vasile pe linie moartă, dar dovezi concludente în acest sens evident că nu există“, povestea, deunăzi, unul dintre liderii centrali ai PNL-ului.
Dincolo de eşecul usturător din 11 decembrie, liberalii pot trage învăţăminte valoroase din această înfrângere dacă vor avea înţelepciunea de a identifica rapid cauzele. Şi vor ajunge din nou la putere peste patru ani sau chiar mai repede dacă în partid  nu se va mai vorbi despre foştii pedelişti sau vechii liberali. În caz contrar, la anul vom asista cu toţii la o nouă sciziune pe partea dreaptă a eşichierului politic românesc, moment în care, cu siguranţă, pentru prima dată după „era Iliescu“, pesediştii vor avea o şansă imensă să impună un om la Cotroceni.