Indiscreții de Vâlcea

0

Cornoiu-senior şi afacerile de asistenţă psihologică
Acesta este Dumitru Nicu Cornoiu, candidat independent la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor, împreună cu venerabilul său tată, domnul Pantelimon Cornoiu. „Respectăm părinţii şi înaintaşii. Alături de tatăl meu, care a împlinit deja 96 de ani”, a comentat Cornoiu-junior pe pagina sa de facebook, pe 2 decembrie. Superb, numai că asta ne duce cu gândul la altceva: în data de 7 mai 2009, în perioada în care Dumitru Cornoiu era secretar de stat în Ministerul Muncii, tatăl său, în vârstă de aproape 90 de ani la vremea aceea, semna, în calitate de proprietar de cabinet individual de psihologie, un contract generos de asistenţă psihologică pentru angajaţii CET Govora! Atunci, am încercat să dăm de Pantelimon Cornoiu spre a-i cere amănunte despre acel contract, numai că nu a fost de găsit. Abia acum, văzându-l, am înţeles motivul.

Aranjamente!
Se zvoneşte că, în cazul în care PSD Vâlcea nu va reuşi să obţină la alegerile parlamentare patru deputaţi, aşa cum şi-a propus, ci numai trei, unul dintre câştigători se va retrage pentru a i se face loc lui Eugen Neaţă, aflat pe locul 4 pe listă. Hm, poate că nici nu va fi nevoie de acest artificiu. Social democraţii sunt pe val, val înalt, iar strategia colaborării cu primarul Mircia Gutău va da roade!

Se închide?
Umblă vorba că anul viitor un post TV din Vâlcea va înceta să emită. Motivul: proprietarii consideră că afacerea este costisitoare şi nu mai are nicio noimă.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ