Ana Maria Pătru

În debutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au reţinut-o, marţi, 15 noiembrie, pe preşedinta Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi două infracţiuni de spălare a banilor. Potrivit DNA, Ana Maria Pătru ar fi primit 225.000 de euro pentru derularea unor contracte prin AEP, precum şi 50.000 de euro pentru facilitarea unei audienţe.

În picioare, în orice guvernare
Produs al Partidului Democrat Liberal – Filiala Vâlcea, Ana Maria Pătru este preşedinte al AEP din mai 2012. Anterior, între 2007 şi 2012, a fost vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii, cu susţinerea administraţiei Traian Băsescu, iar între 2005 şi 2007 a deţinut funcţia de director coordonator al filialei Sud-Vest Oltenia a AEP, cu sediul la Râmnicu Vâlcea.
Relaţia de prietenie cu Elena Udrea a fost de notorietate, iar ştirea despre prezenţa ei, în seara alegerilor europarlamentare din 7 iunie 2009, pentru a sărbători victoria împreună cu preşedintele Băsescu, la restaurantul Pescăruş, a făcut înconjurul ţării. Debutul Anei Maria Pătru în funcţia de preşedinte al AEP (mai 2012) a coincis cu instalarea la putere a primului Guvern Ponta, fosta pedelistă reuşind să se menţină în funcţie până în ziua de azi.

Documente recuperate de la soţul fugar
Marţi, 15 decembrie, la primele ore, au avut loc percheziţii la locuinţa Anei Maria Pătru din Vlădeşti, judeţul Vâlcea, la cea din Voluntari, de unde Pătru a fost ridicată şi dusă la audieri, la sediul central al AEP, precum şi la domiciliile altor persoane implicate în această cauză. În timpul percheziţiilor din Vlădeşti, soţul şefei AEP, Ştefan Florin, a încercat să fugă cu mai multe documente de la o societate comercială pe care a condus-o şi pe care a radiat-o. El a fost oprit în trafic, iar documentele au fost confiscate.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de PĂTRU ANA MARIA, preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, iar la data faptelor vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii – funcţie cu rang de secretar de stat, pentru săvârşirea a:

– 3 infracţiuni de trafic de influenţă;
– 2 infracţiuni de spălarea banilor.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie-iunie 2008, suspecta Pătru Ana Maria, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (A.E.P.) – funcţie cu rang de secretar de stat – a pretins, iar în anul 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui anumit imobil situat în mun. Bucureşti. În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu A.E.P., precum şi că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.
În cursul anului 2009, suspecta Ana Maria Pătru a disimulat provenienţa sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operaţii comerciale între mai multe societăţi comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă şi o firmă controlata de Ana Maria Pătru prin soţul ei.
În cursul anului 2011, tot în calitate de vicepreşedinte al A.E.P., suspecta Pătru Ana Maria a pretins şi a primit de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi comerciale contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susţine derularea, în bune condiţii, a unor contracte de servicii încheiate de societatea respectivă cu A.E.P. De asemenea, suspecta a promis că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.
În cursul anului 2011, în aceeaşi calitate de vicepreşedinte al A.E.P, suspecta Pătru Ana Maria a pretins şi a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audienţă, fapt care s-a şi întâmplat la scurt timp de la intervenţia Anei Maria Pătru.
Pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar şi beneficiarul real al autovehiculului marca Land Rover cumpărat cu bani proveniţi din cele două fapte de trafic de influenţă anterior descrise, în acelaşi an, Pătru Ana Maria a achiziţionat şi înmatriculat acest bun pe numele unei alte persoane.

Suspectei Pătru Ana Maria i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ