miercuri, mai 21, 2025
SURPRIZE DE PROPORŢII PE LISTELE ELECTORALE DOLJENE

Ică și Mărinică, transferați la “grupa mică”

Ultima săptămână a adus un cutremur de proporţii pe scena politică doljeană odată cu oficializarea listelor cu candidaţi pentru Parlament ale principalelor partide. Doi actuali senatori, Florea (Ică) Voinea (PSD) şi Mărinică Dincă (PNL), nu se regăsesc printre candidaţii propuşi de partidele lor electoratului doljean, în timp ce filialele ALDE şi PMP oferă alegătorilor două soluţii „de import“: deputatul Ion Cupă, respectiv senatorul Ion Toma. Există însă o mare diferenţă între cei doi actuali şi poate viitori demnitari. În timp ce Ion Cupă este implicat de luni bune în conducerea filialei doljene a ALDE cu rezultate meritorii din multe puncte de vedere, senatorul Toma şi-a făcut apariţia în judeţ în urmă cu doar o lună, „ataşându-se“ la reverul preşedintelui PMP, reputatul profesor universitar Gheorghe Bică.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

După ce zeci de zvonuri s-au lovit „cap în cap“ de-a lungul şi de-a latul Craiovei în ultima lună, conducerea filialei doljene a PSD a pus capăt „şuşotelilor“ şi a anunţat public componenţa listelor partidului pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Aşa cum se anunţase cu ceva timp înainte, deschizători de liste vor fi Claudiu Manda, la Senat, şi Lia Olguţa Vasilescu, la Camera Deputaţilor, cu menţiunea că actualul edil al Craiovei a declarat public că, în principiu, candidatura sa este doar una cu caracter strict onorific, având în vedere faptul că nu intenţionează să părăsească postul de primar decât în condiţii speciale şi numai dacă din postura pentru care va merge la Bucureşti poate ajuta Craiova mai mult decât o face în prezent. Conform unor surse din interiorul filialei, „condiţiile speciale“ s-ar întruni dacă PSD-ul va face guvernul după alegeri, iar Olguţei Vasilescu i se va oferi un post de ministru sau de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Având în vedere faptul că actualul primar al Craiovei este unul dintre cei mai importanţi vectori de imagine la nivel naţional al social-democraţilor, nu este deloc exclus ca oferta de la Bucureşti să devină o realitate!

Ion Călin

Femeile, la putere în PSD Dolj
Pe locul doi la Camera Deputaţilor îl regăsim pe „nemuritorul“ Ion Călin, actual deputat cu trei mandate la activ şi activist de bază al filialei doljene. Locul trei i-a fost rezervat unei alte doamne din administraţia locală, Alina Tănăsescu, în prezent vicepreşedintă a Consiliului Judeţean Dolj. Pe locul patru este o altă reprezentantă a sexului frumos, „junioara“ Alexandra Presură, preşedinta tinerilor social-democraţi şi consilier judeţean la primul mandat. Un fost liberal, Florin Stancu, ocupă poziţia a cincea, actualul director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj fiind unul dintre cele mai reuşite „transferuri“ politice ale social-democraţilor din ultimii 20 de ani. Pe locul şase, unul eligibil din toate punctele de vedere, o regăsim pe Eliza Peţa, tânăra directoare a Serviciului Public de Salubritate şi fiica mult mai cunoscutului lider sindical de la Fabrica de Avioane din Craiova, Victor Peţa. Următorul pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor este edilul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, o apariţie surpriză doar pentru cei neavizaţi. În cazul în care Lia Olguţa Vasilescu va renunţa la mandatul de deputat, iar PSD-ul se va mişca „cu talent“ în campania electorală, atunci nu este deloc exclus ca Pupăză să reprezinte interesele întregului judeţ de pe băncile Camerei Deputaţilor.

Radu Preda

Radu Preda l-a scos pe „Ică“ Voinea de pe lista pentru Senat
Surprize mari se găsesc şi pe lista pentru Senat a celui mai mare partid doljean. Dacă deschizător de listă este însuşi liderul filialei, Claudiu Manda, parlamentar cu vechi state care îşi anunţase cu ceva timp în urmă intenţia de a face saltul din Camera Deputaţilor la Senat, „Ică“ Voinea, un pesedist îndrăgostit de Dolj doar în preajma campaniilor electorale, a fost „ejectat“ de filiala doljeană a partidului, locul său fiind luat de mult mai tânărul şi mai implicatul Radu Preda, actualul şi fostul city manager al Craiovei. Mişcarea a fost surprinzătoare chiar pentru majoritatea conducerii judeţene a partidului, surse din interior susţinând că decizia s-a luat în ultimele zile ca urmare a unei solicitări sosite de la Bucureşti. Aceleaşi surse relevă faptul că Voinea nu ar mai fi fost pe placul lui Liviu Dragnea, cel care a solicitat scoaterea sa de pe listă. Pe locul trei, unul cu şanse destul de mici de eligibilitate, o regăsim pe Lavinia Craioveanu, „capul învăţământului“ doljean şi deschizătoarea de listă în vară la alegerile pentru Consiliul Judeţean.

Mărinică Dincă
Mario Ovidiu Oprea

Dincă n-a mai vrut la Senat şi a rămas pe dinafară
De partea cealaltă a eşichierului politic, în bătătura PNL, lista pentru Senat a partidului a produs o mare surpriză. În timp ce plasarea pe prima poziţie a lui Mario Ovidiu Oprea era un lucru firesc şi de bun simţ, având în vedere munca politică prestată în ultimii douăzeci de ani de actualul senator, lipsa lui Mărinică Dincă a luat prin surprindere pe toată lumea. Senatorul liberal provenit din vechiul PDL era considerat drept unul dintre favoriţii la un nou mandat, însă atitudinea sa deloc colegială în sânul filialei l-a transformat într-un „paria“. Ca atare, iniţial, i se oferise locul doi la Senat, unul mai degrabă neeligibil, poziţie pe care a refuzat-o. Şi-a dorit şi a cerut un loc sigur pe lista pentru Camera Deputaţilor, doi sau trei sub Nicolae Giugea, însă colegii de partid „i-au trântit uşa în nas“, lăsându-l să mediteze în următorii patru ani asupra greşelilor „tinereţii“. Pe locul doi la Senat, unul ipotetic eligibil, a fost promovat Cosmin Călin, fost director la Administraţia Bazinală a Apelor Jiu şi actual consilier judeţean. Şansele sale de a intra în Parlament sunt foarte reduse, având în vedere că PNL-ului doljean îi va fi greu să sară de treizeci de procente.

Veta Păsculescu

Vetuţa, surpriza PNL Dolj
Lista pentru Camera Deputaţilor a liberalilor este dechisă de preşedintele filialei doljene, Nicolae Giugea, în timp ce pe locul doi îl regăsim pe deputatul Ionuţ Stroe, unul dintre cei mai vocali lideri naţionali ai partidului. Surpriza pe lista pentru Camera Deputaţilor apare pe locul trei, acolo unde a fost plasată strategic consiliera judeţeană Vetuţa Păsculescu. Apropiată a fostului lider pedist Radu Berceanu, Păsculescu a fost susţinută de întreaga conducere judeţeană a partidului, lista fiind votată în unanimitate în cadrul forurilor interne. Ca atare, începând de anul viitor, PNL Dolj va avea şi un parlamentar de sex feminin, o premieră absolută. Abia pe locul patru îl regăsim pe secretarul general al filialei, Daniel Drâgnei, în condiţiile în care el era văzut drept un favorit în a prinde primele trei locuri pe lista pentru Camera Deputaţilor. Conform previziunilor, numai o minune electorală îl poate propulsa pe fostul director al Direcţiei Silvice Dolj pe băncile Parlamentului, fiind foarte posibil să piardă din nou „la mustaţă“ un mandat de parlamentar aşa cum s-a întâmplat şi în urmă cu patru ani. Atunci, doar pentru ceva mai mult de o sută de voturi, el a pierdut un post de senator în favoarea lui Mărinică Dincă. La vremea respectivă, au existat suspiciuni cu privire la un eventual ajutor pe care Dincă l-ar fi primit din partea PSD, însă acest lucru nu a fost dovedit niciodată.

Ion Toma

ALDE şi PMP se bat cu şanse reale pentru a intra în Parlament
În Dolj mai există două partide care, cel mai probabil, îşi vor trimite reprezentanţii în Camera Deputaţilor. ALDE Dolj, sub conducerea lui Ion Cupă, cu siguranţă va trece peste pragul electoral. De altfel, liderul doljean deschide şi lista pentru Camera Deputaţilor, în timp ce la Senat lider de listă a migrat strategic însuşi „Ică“ Voinea. Dacă în ceea ce priveşte postul de senator calculele sunt ceva mai complicate, la Camera Deputaţilor primul loc este eligibil din toate punctele de vedere, cu atât mai mult cu cât Cupă este renumit pentru capacităţile sale de management politic şi electoral. Sosit în Dolj de la Mehedinţi, acolo unde a dus „în spinare“ întreaga filială a fostului PNL, Cupă a reuşit în mai puţin de un an de zile să transforme ALDE Dolj dintr-o organizaţie inexistentă, în cea de-a treia forţă politică judeţeană.
Cu şanse mari se înscrie în bătălia electorală şi partidul fostului preşedinte Băsescu, PMP. La Dolj, primul pe lista pentru Camera Deputaţilor îl regăsim pe profesorul universitar Gheorghe Bică, fost comandant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj. Comisarul-şef în rezervă este un personaj atipic pe scena politică doljeană, notorietatea sa în judeţul Dolj rivalizând cu cea a oricărui politician de pe scena politică doljeană. În plus, într-o dispută „unu la unu“, puţini ar fi actualii parlamentari care ar putea să ridice ochii din pămând atunci când vine vorba despre competenţe şi cunoştinţe. La Senat, de la Olt „a aterizat“ lider de listă Ion Toma, un fost pesedist cu trei mandate la activ. Conform presei centrale, Ion Toma controlează una dintre cele mai mari societăţi de construcţii din Oltenia, SC SCADT SA, societate care derulează numeroase afaceri cu instituţile publice din întreaga Oltenie.

 

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Vâlcea: Polițistul dat în urmărire pentru luare de mită s-a predat

„La data de 15 mai 2025, ca urmare a soluționării apelului de către Curtea de Apel Pitești, a rămas definitivă sentința...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI