În urma unui control inopinat efectuat de echipa de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Judetean Dolj responsabilă de obiectiv, in perioada 17.07.2026-21.07.2026, la depozitul de deșeuri nepericuloase al orasului, au fost constatate abateri semnificative de la condițiile impuse prin autorizația integrata de mediu, cu impact potențial asupra factorilor de mediu, anunță reprezentanții Gărzii.





„Verificările din teren au evidențiat neconformități privind gestionarea necorespunzătoare a levigatului, precum și administrarea defectuoasă a zonei active de depozitare, unde modul de exploatare nu respecta condițiile prevăzute în actul de reglementare. Având în vedere gravitatea deficiențelor constatate, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 150.000 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor stabilite prin actul de reglementare”, precizează un comunicat al Gărzii de Mediu Dolj.
Totodată, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au dispus măsuri cu aplicare imediată, menite să conducă la remedierea tuturor neconformităților constatate.
Îndeplinirea măsurilor dispuse va fi verificată în perioada următoare, iar în cazul nerespectării acestora vor fi aplicate măsurile legale corespunzătoare.


