sâmbătă, octombrie 24, 2026

Moarte fulgerătoare pe Valea Oltului. O stâncă prăvălită de pe versant a omorât un om într-o mașină

Tagedie pe Valea Oltului, marți de dimineață. Un bărbat a decedat după ce o sâncă desprinsă de pe versant a căzut peste mașina în care acesta se afla.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Incidentul  a avut loc  în zona Boița – Lazaret, pe DN7, bolovanul  de pe versant  căzând  peste autoturismul  aflat în mers.  În autoturism se aflau două persoane. Una dintre ele a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Cealaltă victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, a rămas încarcerată și a fost găsită în stare de inconștiență. La locul incidentului au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, precum și elicopterul SMURD. „În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale prezente la fața locului, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul prezent fiind nevoit să declare decesul bărbatului”, a transmis ISU Sibiu.
Traficul pe DN7, în sectorul Boița – Lazaret, este parțial blocat.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI