joi, octombrie 22, 2026

Cinci incendii de vegetație în Dolj

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

S-a redeschis sezonul la incendii de vegetație în județul Dolj, unde zeci de hectare de miriște și culturi agricole au fost cuprinse de flăcări. Echipajele ISu au intervenit astăți în cel puțin 5 cazuri de acest gen, în tot atâtea unități administrativ teritoriale.


Astfel, informează reprezentanții ISU Dolj, Detașamentul de Pompieri Calafat a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit la ieșirea din comuna Caraula către comuna Izvoare. La intervenție a fost solicitat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Caraula.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 15 hectare de vegetație uscată, fără pericol de propagare către culturi agricole sau gospodării. Din cauza terenului dificil, accesul autospecialei de stingere nu a fost posibil, astfel că SVSU Caraula a intervenit cu un tractor echipat cu plug pentru realizarea unei fâșii de protecție și limitarea extinderii incendiului.


Comuna Moțăței – incendiu de vegetație uscată


Tot Detașamentul de Pompieri Calafat a fost alertat pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în comuna Moțăței, existând pericol de propagare la o locuință. Până la sosirea echipajului, incendiul a fost lichidat de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Moțăței, iar autospeciala de intervenție a fost întoarsă din deplasare.


Comuna Afumați, sat Boureni – incendiu de vegetație uscată


Secția de Pompieri Băilești a intervenit cu două autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în apropierea unei locuințe, în satul Boureni, comuna Afumați. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Afumați, care a acționat cu un tractor dotat cu plug.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu pericol de propagare la locuințe și culturi agricole. În urma acțiunii echipajelor, incendiul a fost localizat, fiind afectată o suprafață de aproximativ 3 hectare de vegetație uscată.


Comuna Braloștița, sat Sfârcea – incendiu la cultură de orz


Secția de Pompieri Craiova și Punctul de Lucru Filiași au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o cultură de orz din satul Sfârcea, comuna Braloștița.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în mai multe focare, pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, fiind localizat în urma intervenției pompierilor, care au continuat acțiunile pentru lichidarea completă a focarelor.
Comuna Gighera, sat Zăval – incendiu de vegetație uscată
Garda de Intervenție Bechet, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gighera, a intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în curtea unei case părăsite, în satul Zăval.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1 hectar de vegetație uscată, fără pericol de propagare către alte construcții.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Turul de gunoi, înapoi! Primăria din Băileşti i-a basculat deșeurile în curte unui cetățean care le depozitase aiurea

Primarul Mușuroi i-a aruncat un morman de gunoi în curte unui cetățean depistat că depozita ilegal deșțeurile pe raza...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI