Partidul Social Democrat a transmis, joi, un mesaj către toate formațiunile parlamentare, cerând depășirea orgoliilor politice și construirea unei majorități care să poată fi prezentată, săptămâna viitoare, președintelui României. PSD susține că viitorul guvern trebuie să aibă capacitatea de a gestiona problemele economice și sociale, nu doar să asigure o formulă politică de avarie. Social-democrații vorbesc despre nevoia unei majorități „pentru cetățeni, nu pentru politicieni”, construită în jurul unor soluții economice care să răspundă problemelor cu care se confruntă populația. În comunicatul transmis, PSD invocă recesiunea, inflația ridicată, scăderea consumului, creșterea șomajului și majorarea datoriei publice.
PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorități pentru cetățeni, nu pentru politicieni!
Cu ochii pe sondaje, PSD vrea să repare ce-a stricat
Mesajul vine într-un moment de instabilitate politică accentuată, după eșecul formării unui nou guvern și după adâncirea conflictelor dintre principalele partide parlamentare. În lipsa unui executiv cu mandat deplin, România funcționează cu un guvern cu atribuții limitate, într-un context în care deciziile economice și bugetare urgente devin tot mai greu de amânat. PSD încearcă, astfel, să mute discuția din zona confruntărilor politice în zona responsabilității economice. Argumentul central al partidului este că menținerea blocajului afectează direct nivelul de trai și capacitatea statului de a interveni rapid în fața problemelor sociale. Totuși, mulți analiști politici spun că interesul social-democraților ar fi de fapt unul electoral. Sondajele arată clar că PSD este văzut drept principalul vinovat pentru actuala criză, motiv pentru care și înregistrează o scădere în sondajele de opinie.
Rămâne însă de văzut dacă apelul social-democraților va fi urmat de negocieri reale, mai ales că foștii partenerii de coaliție ai PSD au declarat că nu mai pot avea încredere în declarațiile și promisiunile oamenilor lui Sorin Grindeanu.


