În urma avariei, apele uzate au ajuns în pârâul Căprișoara și apoi în Jiul de Vest, provocând creșterea turbidității apei. Fenomenul a fost observat în aval, iar operatorii care se alimentează din zonele posibil afectate au fost informați cu privire la situație. Echipele de control au dispus măsuri pentru oprirea sursei de poluare și pentru remedierea avariei. Lucrările sunt în desfășurare, iar termenul estimat pentru finalizarea intervenției este de aproximativ trei zile, având în vedere dimensiunea conductei afectate și complexitatea lucrărilor.
În paralel, zona afectată și cursurile de apă Căprișoara și Jiul de Vest sunt monitorizate permanent. Probele recoltate sunt analizate în laborator, iar rezultatele vor stabili cât de grav a fost impactul asupra mediului acvatic.

În urma controalelor, SE Paroșeni a fost sancționată cu două amenzi, în valoare totală de 90.000 de lei. Prima amendă, de 40.000 de lei, a fost aplicată pentru neluarea măsurilor operative necesare în vederea stopării poluării. A doua sancțiune, de 50.000 de lei, a fost dispusă pentru lipsa autorizației de funcționare în condiții de siguranță a haldei. Autoritățile iau în calcul și sesizarea organelor competente, în cazul în care analizele vor arăta un impact negativ major asupra cursului de apă. Într-o astfel de situație, ar putea fi deschis un dosar penal pentru posibila poluare a râului Jiu.

Până la finalizarea analizelor și a lucrărilor de remediere, monitorizarea continuă, iar populației i se recomandă prudență în zonele afectate.


