marți, octombrie 27, 2026

Ministrul Mediului dă pe mâna ANI un boss vâlcean de la Romsilva, la sesizarea Băncii Europene de Investiții. O licitație cu dedicație?  

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a transmis luni, într-o postare pe facebook, că a sesizat Agenția Națională de Integritate într-un posibil caz de conflict de interese care îl vizează pe directorul adjunct al Direcției Silvice Vâlcea, Daniel Nicolăescu, susține Buzoianu. Aceasta a mai adăugat că a trecut vremea achizițiilor publice cu dedicație și că au început controalele în zona de PNRR. Buzoianu a precizat că acest caz i-a fost semnalat de Banca Europeană de Investiții(BEI). Daniel Nicolăescu a ocupat timp de 1 an și 4 luni și funcția de director general al Romsilva. Însă el nu a fost niciodată director adjunct al Direcției Silvice Vâlcea, așa cum scrie ministrul Mediului. Confuzie? Dezinformare? Gafă? Până se va lămuri această situație, publicăm postarea Dianei Buzoianu.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Potrivit Dianei Buzoianu, în timp ce era director adjunct al Direcției Silvice Vâlcea, Nicolăescu figura și ca angajat la firma privată Chimpromet SRL. Firma în cauză a câștigat o achiziție din fonduri europene, derulată de Direcția Silvică Vâlcea, în perioada mandatului acestuia.

„Gata cu achizițiile publice cu dedicație! Suntem atenți la toate fondurile europene să fie folosite corect!

Un nou potențial caz grav de conflict de interese la Romsilva semnalat de BEI pe care l-am sesizat la ANI: Daniel Nicolăescu, director adjunct al Direcției Silvice Vâlcea, în timp ce ocupa funcția de conducere la Romsilva, era angajat simultan și la firma privată Chimpromet SRL.

Exact această firmă a câștigat achiziția publică derulată de Direcția Silvică Vâlcea, cât timp domnul în cauză era director adjunct, licitație cu privire la lucrările de corectare a torentilor pentru reducerea riscurilor generate de viituri (lucrări realizate din fonduri europene din PNRR). Coincidență?

Am început controale pe zona de PNRR unde, dacă vor exista suspiciuni, vom anunța imediat autoritățile de control. Majoritatea absoluta a fondurilor au fost si sunt folosite corect – dar acolo unde au existat excepții de la aceasta regula, nu vom accepta folosirea incorectă a fondurilor.

Astăzi a fost sesizată Agenția Națională de Integritate și vom urmări cazul pentru a vedea concluziile cu privire la suspiciunile ridicate de BEI și Ministerul Mediului. Autoritățile competente trebuie sa se pronunte în acest caz

Fondurile publice trebuie protejate, iar regulile trebuie să fie aceleași pentru toți!

Urmează controale în teren. Transparența nu e opțională.”, potrivit postării  ministrului Diana Buzoianu

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Polițiștii locali craioveni – mai puțini, mai bolnavi, mai pietoni

Rectificare de buget negativă la Poliția Locală Craiova. Asta după ce mai marii instituției au realizat că nu mai...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI